Radiografie în piața de Infrastructură: Aproape 1500 de proiecte, în valoare de peste 16 miliarde de euro, răspândite în țară, dar sub o treime sunt în construcție. Cine sunt cei mai importanți jucători din piață în această perioadă?

Autostrada Transilvania Lot Nurol Sursa Foto : Pro Infrastructură

Aproape 1500 de proiecte de infrastructură, în diverse stadii și de diverse dimeniuni, sunt în lucru la nivel național, de la începutul anului, arată datele sintetizate la solicitarea Economedia de compania de consultanță IBC Focus, care monitorizează șantiere în România. Sub o treime dintre acestea sunt însă în construcție. Care sunt cele mai mari proiecte și cei mai importanți jucători din piață?

Mai precis, pe segmentul de Infrastructură, la nivel național au fost identificate 1468 de proiecte de la începutul anului.

Peste 1000 (1017) sunt abia la început – adică în stadiu de intenție, proiectare, autorizare sau pregătire pentru începerea șantierului. În construcție și amenajare sunt 403. Din total, 48 au fost finalizate în această perioadă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Merită menționat că cele mai multe sunt de mici dimensiuni – 622 din total, 367 sunt proiecte medii și doar 479 sunt mari proiecte de infrastructură.

Valoarea totală estimată ajunge la 80,4 miliarde de lei (16,27 miliarde de euro).

“Potrivit cifrelor, proiectele de infrastructură sunt în prezent pe un trend ascendent față de 2021. Anul trecut, în prima jumătate a anului totalul depășea timid pragul de 1000 de proiecte. Rămâne de văzut însă, pe termen lung, care vor fi urmările creșterilor prețurilor în acest sector și cum se va reflecta această perioadă și în valoarea proiectelor viitoare”, menționează Mihaela Ghiorghiu, din partea echipei IBC Focus.

Analizate la pachet, proiectele de Utilități și Infrastructură sunt mai numeroase în București – Ilfov, Cluj, Timiș și Constanța.

Distribuția la nivel național a proiectelor de Utilități și Infrastructură.

 

Top constructori activi în această perioadă: Austriecii domină clasamentul atins și de o insolvență 

În raportul său lunar, care analizează piața pe diverse sectoare, IBC Focus face și o sinteză a celor mai activi constructori care au în această perioadă lucrări de Utilități și Infrastructură.

Compania austriacă Strabag este în continuare una dintre cele mai active în domeniu și are peste 1000 de angajați. Aproximativ 68% dintre proiectele din portofoliu sunt de infrastructură. Compania lucrează la drumuri comunale, sătești, dar și județene, iar printre cele mai importante lucrări se numără cele de la terminalul aeroportului din Iași. Strabag se situează pe primul loc la secțiunea Antreprenori Infrastructură în clasamentul constructorilor din 2021, realizat de firma de consultanță.

Un alt grup din Austria își adjudecă proiecte importante în acest sector în România – PORR Construct. Peste 70% dintre proiectele firmei din România sunt pe segmentul de Infrastructură, compania ocupând locul 2 în topul antreprenorilor din Infrastructură, conform clasamentului de anul trecut.

Alpenside e altă firmă activă pe această felie din piața construcțiilor, dar firma a intrat în insolvență. Conform profilului de companie realizat de IBC Focus, 61% din lucrările firmei sunt de infrastructură și 94% din total sunt cu finanțare publică.

Societatea a acumulat datorii de milioane de lei și mai multe firme au depus acțiuni în instanță pentru recuperarea debitelor, potrivit BZI.ro. Reprezentanții firmei spun că au ajuns în această situației din cauza pandemiei și a scumpirii materialelor de construcții. Mai multe societăți au deschis procese împotriva firmei Alpenside SRL București, pentru recuperarea unor datorii pe care aceasta nu le-ar fi onorat. Procesele au fost deschise la Judecătoria Sectorului 1 București. Firmele respective au dat în judecată societatea care se ocupă de reabilitarea axei rutiere Iași-Suceava, după ce nu și-au mai primit sumele pe care societatea le datora. Între timp, firma Alpenside SRL a intrat în insolvență la propria cerere, conform unei adrese depuse la Tribunalul București.

ACIM București este specializată pe Utilități, sector în care are 83% dintre lucrări.

Dumexim Oradea își desfășoară activitatea mai ales în județele din vestul țării și 94% dintre lucrările pe care le derulează sunt cu finanțare publică.

 

Printre cele mai mari lucrări de infrastructură în lucru:

  • Pod peste Dunăre al CNAIR cu antreprenor Astaldi
  •  Pod peste râul Someș (în construcție) al primăriei Satu Mare, cu antreprenor Strabag
  • Pasaj suprateran pe DJ 602- Centura București – Domnești (în construcție), contract câștigat de Straco – Comnord
  •  Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea subsecțiunea 3A2 Nădășelu – Mihăiești – Antreprenor Spedition UMB;
  • A 3 – Autostrada Transilvania: Brasov-Targu Mures-Cluj-Oradea, Sectiunea 2A: Ogra-Campia Turzii LOT 3 (înainte de execuție) –
  • Autostrada Sibiu – Pitesti, Sectiunea 2 construcție – Antreprenor ARK INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI ISTANBUL SUCURSALA TARGOVISTE
  • Drum Expres Craiova – Pitesti, tronson 3 – Antreprenor UMB

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: