O fragmentare severă a economiei mondiale, după decenii de creştere a integrării economice, ar putea reduce PIB-ul global cu până la 7%, dar pierderile ar putea ajunge şi la 8% – 12% în unele ţări, dacă este decuplată şi tehnologia, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Chiar şi o fragmentare limitată ar putea şterge 0,2% din PIB-ul global, dar trebuie făcute mai multe studii pentru a evalua costurile la adresa sistemului monetar internaţional şi a Reţelei Globale de Siguranţă Financiară (GFSN). Fluxurile globale de mărfuri şi de capital s-au stabilizat după criza financiară globală din 2008-2009, dar a urmat o sporire a restricţiilor comerciale, a avertizat duminică FMI.

Instituţia financiară internaţională consideră că: “pandemia de COVID-19 şi invadarea Ucrainei de către Rusia au testat şi mai mult relaţiile internaţionale şi au sporit scepticismul privind beneficiile globalizării”.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Adâncirea relaţiilor comerciale au avut ca rezultat ani de zile o reducere semnificativă a sărăciei globale. O criză a legăturilor comerciale “va afecta cel mai mult statele cu venituri scăzute şi mai puţin consumatorii mai puţin înstăriţi din economiile avansate”, se arată în raport.

De asemenea, restricţiile asupra migrării transfrontaliere ar priva ţările gazdă de forţă de muncă calificată şi ar reduce remitenţele în economiile care trimit migranţi.

Reducerea fluxurilor de capital duce la scăderea investiţiilor străine directe, în timp ce un declin al cooperării internaţionale cauzează riscuri la adresa furnizării de mărfuri vitale economiei mondiale, a avertizat FMI.

Cu cât fragmentarea este mai extinsă, cu atât sunt mai mari costurile, iar decuplarea tehnologică amplifică semnificativ pierderile de pe urma restricţiilor comerciale, sugerează studiile existente, conform FMI.

Instituţia apreciază că probabil economiile emergente şi ţările cu venituri scăzute sunt cele mai expuse riscurilor, deoarece economia mondială se îndreaptă spre mai multă “regionalizare financiară” şi un sistem global de plăţi fragmentat.