Rata inflației în zona euro a crescut în luna mai, într-o perioadă în care BCE se pregătește să reducă dobânzile

inflatie preturi consum Foto: © Faithiecannoise/ Dreamstime.com

Inflaţia în zona euro a crescut în mai, un semna că Banca Centrală Europeană (BCE) încă se confruntă cu dificultăţi în menţinerea preţurilor sub control, într-un moment în care se pregăteşte să reducă dobânzile, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Datele preliminare publicate vineri de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în mai la 2,6%, în creştere de la 2,4% în aprilie, deşi analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5% luna aceasta. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6%, înregistrat în octombrie 2022, şi se apropie de ţinta BCE de 2%.

Ritmul de creştere a preţurilor pentru servicii continuă să rămână unul ridicat (4,1% în mai, după un avans de 3,7% luna precedentă), urmat de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (2,6% în mai, după o creştere de 2,8% luna precedentă), produse industriale (0,8% în mai comparativ cu 0,9% luna precedentă) şi energie (0,3% în mai, după un declin de 0,6% luna precedentă).

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 2,9% în mai, de la 2,7% luna precedentă. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În timp ce majoritatea oficialilor BCE este de acord cu o reducere a dobânzilor luna viitoare, aceştia sunt reticenţi în a se angaja la o cale dincolo de această dată, pe fondul presiunilor provocate de majorarea salariilor, al tensiunilor din Orientul Mijlociu, care ameninţă să ducă la creşterea preţurilor la energie, şi al întârzierii reducerii dobânzilor în SUA.