Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat ”progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele două mari economii ale lumii. Deşi s-a confirmat existenţa unui acord, detaliile acestuia vor fi făcute publice luni, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bessent a declarat că preşedintele Donald Trump este la curent cu rezultatele discuţiilor ”productive” care au avut loc timp de două zile la Geneva.

Reprezentantul pentru Comerţ al SUA, Jamieson Greer, prezent şi el la negocieri alături de Bessent, vicepremierul chinez He Lifeng şi alţi doi vice-miniştri chinezi, a afirmat că ”acesta este un acord încheiat cu partenerii chinezi” care va contribui la reducerea deficitului comercial global al SUA, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

”A fost, aşa cum a subliniat şi Secretarul, o rundă foarte constructivă. Este important să observăm cât de repede am ajuns la un acord, ceea ce sugerează că poate diferenţele nu erau atât de mari pe cât se credea”, a spus Greer, adăugând că partea chineză a fost „un negociator dur”.

Aceasta a fost prima întâlnire faţă în faţă între Bessent, Greer şi He de la impunerea reciprocă de tarife comerciale de peste 100% pe bunuri. Deşi Bessent a subliniat că tarifele bilaterale sunt prea ridicate şi ar trebui reduse, nu a oferit detalii despre eventuale reduceri convenite şi nu a răspuns întrebărilor presei.

Anterior, consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a afirmat că oficialii chinezi sunt ”foarte, foarte dornici” să reechilibreze relaţiile comerciale cu SUA şi a sugerat că ar putea urma şi alte acorduri comerciale în săptămâna următoare.

Într-un mesaj postat pe platforma sa Truth Social, preşedintele Trump a descris negocierile drept ”un reset complet… într-un mod prietenos şi constructiv”, adăugând: „PROGRESE FOARTE MARI!!!”.

Hassett a menţionat, într-o intervenţie la Fox News, că se lucrează la aproximativ douăzeci de acorduri comerciale, în colaborare cu secretarul Comerţului, Howard Lutnick, şi USTR Greer, afirmând că ”toate seamănă puţin cu acordul cu Marea Britanie, dar fiecare este personalizat”.

Locul negocierilor: o vilă izolată pe malul lacului Geneva

Discuţiile au avut loc într-o vilă aflată sub protecţie strictă în suburbia Cologny, la reşedinţa ambasadorului ONU al Elveţiei, cu vedere spre lacul Geneva. Locaţia a fost aleasă ca teren neutru, în urma unor propuneri făcute de politicieni elveţieni în timpul vizitelor lor recente în China şi SUA.

Washingtonul încearcă să reducă deficitul comercial de 295 de miliarde de dolari cu Beijingul şi să convingă China să renunţe la modelul economic mercantilist şi să contribuie mai mult la consumul global – o schimbare care ar necesita reforme interne sensibile din punct de vedere politic.