Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul şi înlocuirea Cărţii de Identitate a vehiculului se pot obţine, din 15 noiembrie, doar pe baza unei programări prealabile, informează Registrul Auto Român (RAR), citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reţinut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatului şi înlocuirea Cărţii de identitate vor necesita programare prealabilă. Prin urmare, nu vă mai puteţi prezenta la reprezentanţele RAR fără ca înainte să intraţi pe site-ul www.rarom.ro, la secţiunea Programări, sau să sunaţi la numărul de call-center 021/9672 şi să obţineţi un număr de programare (…) RAR vine în întâmpinarea clienţilor prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de aşteptare să fie cât mai scurt”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, introducerea sistemului de programări este menită să reducă timpii de aşteptare de la intrarea în curtea reprezentanţelor RAR până la preluarea vehiculelor de către inginerii de pe linie.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume