Registrul Auto Român alocă 4 milioane lei pentru servicii de dezvoltare software personalizat

RAR Registrul Auto Roman sediu Sursa foto: Facebook/ Registrul Auto Roman

Registrul Auto Român (RAR) intenţionează să achite 4 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de dezvoltare software personalizat, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 9 luni, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), transmite Agerpres.

Contractul presupune achiziţia a 325 extinderi (funcţionalităţi noi), pentru proiectul de dezvoltare software intitulat “Pachet aplicaţii software şi servicii IT pentru eficientizarea relaţiei cu clienţii şi a activităţii RAR-RA”, care a fost finalizat în acest an.

Potrivit sursei citate, obiectivele generale ale proiectului au fost: creşterea eficienţei aparatului administrativ al RAR prin folosirea noilor tehnologii informatice integrate de comunicare şi transfer de date; orientarea serviciilor RAR spre necesităţile solicitanţilor; servicii eficiente şi accesibile 24/7 pentru solicitanţi; asigurarea accesului facil la informaţiile oferite de către RAR.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pe lista de obiective se mai află: transparenţa în exercitarea actului administrativ; îndeplinirea standardelor administraţiei europene în vederea interconectării cu sisteme similare ale altor state din Uniunea Europeană şi cele ale Uniunii Europene; interoperabilitate cu sistemele naţionale şi internaţionale.

Conform anunţului, scopul principal al proiectului l-a constituit modernizarea aplicaţiilor de business curente (denumite şi module software) ale structurilor departamentale, precum şi asigurarea interoperabilităţii cu mediul de lucru şi aplicaţiile aflate deja în exploatare în cadrul instituţiei.

Criteriul de atribuire al contractului este “cel mai bun raport calitate-preţ”, tipul procedurii licitaţie deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 4 septembrie 2024, ora 15:00.

.