Renault și Nissan investesc 600 de milioane de dolari în producția a șase noi modele în India, dintre care două electrice

nissan renault Foto: europe.autonews.com

Companiile auto Renault Group și Nissan investesc 600 milioane de dolari pentru producția a șase noi modele în India. Aceasta este noua strategie pe termen lung pentru India, anunțată de companii, care urmărește creșterea producției și a activităților de R&D, electrificarea gamei de produse și trecerea la fabricația industrială neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, potrivit unei informări de presă.

Cele două companii vor colabora pentru a produce șase noi vehicule, dintre care două modele 100% electrice, destinate atât pieței locale cât și piețelor externe. Astfel, platforma industrială Renault-Nissan de la Chennai va deveni un important centru de export.

Pentru susținerea noilor proiecte este prevăzută o investiție inițială de 600 milioane de dolari. Aceasta va duce, printre altele, la crearea a 2.000 de locuri de muncă suplimentare în activitatea de R&D, concentrată în cadrul Renault Nissan Technology & Business Centre. Totodată, uzina de la Chennai va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, ca urmare a creșterii semnificative a producției de energie din surse regenerabile.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Prezentarea noii strategii privind activitățile Renault și Nissan din India a fost făcută în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Chennai, la care au participat reprezentanți ai guvernului indian. Ceremonia a avut loc la doar o săptămână de la anunțul referitor la noua etapă a parteneriatului dintre cele trei companii membre ale Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

„India  este o piață cheie pentru Renault Group. În cursul ultimilor 14 ani, am dezvoltat prezența locală a mărcii Renault, ajungând la vânzări de 100.000 vehicule pe an. India joacă totodată un rol cheie în activitățile noastre de cercetare și dezvoltare. Acest proiect cu Nissan este o primă concretizare a noii ambiții a Alianței, anunțată pe 6 februarie”, a declarat François Provost, director de dezvoltare internațională și de parteneriate al Renault Group și Director General al Alliance Purchasing Organization.

La Chennai vor fi concepute și fabricate șase modele noi, câte trei pentru mărcile Renault și Nissan. Ele vor fi construite pe platformele comune ale Alianței și vor păstra stilul individual și distinctiv al brandurilor respective.

În mod concret va fi vorba de patru modele SUV de segment C și de două vehicule electrice de segment A. Acestea din urmă vor fi primele vehicule electrice fabricate și comercializate de Renault și de Nissan în India. 

Noile modele nu vor fi destinate doar clienților indieni, ci vor asigura totodată creșterea semnificativă a exporturilor de automobile din India. Gradul de utilizare al uzinei va crește astfel la 80 % și va garanta mai multe mii de locuri de muncă la uzina Renault Nissan Automotive India Private Ltd (RNAIPL) din Chennai. 

Creșterea producției va fi însoțită de dezvoltarea activităților de R&D derulate în cadrul Renault Nissan Technology & Business Centre India (RNTBCI). Centrul R&D de lângă Chennai se va concentra asupra unor noi proiecte de vehicule pentru India și pentru piețele internaționale. 

Conform noului angajament al celor două companii pe piața indiană, Renault și Nissan își realiniază și structura acționariatului în operațiunile comune. 

În virtutea unui nou acord-cadru, Renault Nissan Automotive India Private Ltd (RNAIPL) va trece la un acționariat în care Nissan va deține 51 % și Renault, 49 %. Renault Nissan Technology Business Centre (RNTBCI) va fi deținut în proporție de 51 % de Renault și de 49 % de către Nissan. Această structură de participare va consolida parteneriatul pe termen lung și va conferi celor două entități deținute în comun de Renault și Nissan în India mai multe responsabilități și mai multă autonomie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: