Reportaj. Mașinile viitorului, din laboratoarele universitare: Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lucrează la mașini de Formula 1 și la vehicule solare, care concurează în competiții internaționale

foto masini studentesti Foto: Economedia/ Masinile studentesti prezentate la Cluj

În zi solară de weekend de iunie, pe platoul de lângă stadionul Cluj Arena din Cluj și-au făcut apariția vehicule strălucitoare – unele cu alură de revistă, altele pe care le vezi deja pe drumuri publice. E “festival de mobilitate” și producătorii își prezintă oferta. Printre vehiculele sustenabile afișate, spre încântarea pasionaților și a copiilor: o mașină de Formula 1 înconjurată de tineri și o alta, acoperită de panouri solare, care pare un roboțel pe roți pus la treabă. Sunt “mașini de școală”. Studenți de la universități cu profil tehnic din întreaga lume participă la competiții care se desfășoară în condiții de circuite de Formula 1, monitorizate de jurii care au în componență ingineri de la Bugatti și Ferrari. La astfel de concursuri participă zeci de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, sub umbrela căreia lucrează două echipe: ART TU Cluj-Napoca, care dezvoltă o mașină electrică de curse, și Solis-EV, care lucrează la un vehicul solar. Studenții participă astfel, din atelierele facultăților, la crearea de mașini, într-o muncă ce acoperă întregul proces: de la concept la producție. Una dintre echipe urmează să participe în toamnă la o competiție care presupune traversarea Australiei. Economedia a stat de vorbă cu tinerii care lucrează în facultate la mașini care înglobează cele mai noi tehnologii din domeniu. Că proiectele și designerii lor sunt de interes pentru piață o arată numele din lista sponsorilor: spre exemplu, principalii susținători ai celor două echipe sunt acum Porsche și Bosch.

În weekend-ul 10 – 11 iunie, echipa ART TU Cluj-Napoca, care dezvoltă o mașină de curse, și Solis-EV, care lucrează la un vehicul solar, ambele formate din studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), a participat la evenimentul de mobilitate sustenabilă Smart Mobility Cluj, ce a reunit producători, distribuitori și promotori ai mobilității sustenabile. UTCN a prezentat proiectele de inovație realizate de studenți, inclusiv echipa de Formula Student, prima și singura din țară care participă la această competiție internațională la secțiunea de vehicul electric.

“E o mașină pe care am construit-o noi”

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În cadrul Univesității Tehnice din Cluj-napoca, funcționează echipa ART TU, care lucrează pentru Formula Student, o competiție studențească de motorsport.  Mai precis, Formula Student este o competiție internațională de design și curse pentru studenți. Scopul este de a dezvolta un prototip cu un singur loc și de a-l compara, în cadrul evenimentelor Formula Student, cu cele ale altor universități pe circuit, în ceea ce privește soluțiile de inginerie sau costurile de fabricație.

Misiunea echipei este de a construi un vehicul electric de Formula Student cu performanțe ridicate și consum redus de energie. Pornind de la 20 de membri în 2019, echipa atrage constant studenți de la diverse departamente ale universității, spun reprezentanții UTCN. În august 2022, aceasta a devenit prima echipă românească care a concurat vreodată în secțiunea Vehicule Electrice a unei competiții internaționale de Formula Student la Novi Marof, Croația. A fost, de asemenea, primul monopost prezentat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

“Chiar dacă am întâmpinat unele provocări în ceea ce privește sistemele de propulsie și de alimentare cu energie, am reușit să obținem punctaj în probele statice și am terminat pe locul 25 din 31 de echipe de vehicule electrice”, transmite echipa. Partenerul principal al echipei ART TU Cluj-Napoca este Porsche Engineering România, alături de alți angajatori importanți din regiunea Nord-Vest și din străinătate

“E o mașină pe care am construit-o noi”, ni se spune de la standul de lângă stadionul Cluj Arena. “Am fost anul trecut în Croația și anul acesta mergem în Cehia. Anul trecut, mașina nu era terminată, acum e aproape gata. Competiția aceasta are o parte care urmărește performanța mașinii, dar mare parte se concentrează pe inginerie, pe soluții. E un regulament amplu, de 250 de pagini, care trebuie respectate. Mașina am gândit-o noi. În ceea ce privește componentele, pe o parte le-am cumpărat, dar de exemplu forma de caroserie noi am făcut-o în calculator, e designul nostru”, spune Arpad, unul dintre membrii echipei.

Aceasta numără acum aproximativ 50 de persoane, din diverse specializări – mulți studiază Autovehicule, alții Electronică, alții Calculatoare. Proiectul a început în 2019, dar în primul an munca s-a concentrat mai mult pe partea de studiu și cercetare, apoi lucrările au durat doi ani. “Avem profesori coordonatori, dar echipa funcționează destul de independent de universitate”, explică studentul.

Cu ce îi ajută pe tineri participarea la această construcție?

“Proiectul e menit să pregătească studenții pentru piața muncii. Nu știu dacă există proiecte în universitate, în afară de cele două, care să pregătească un student de la stadiu de proiect până la fabricare, e o oportunitate bună pentru noi, studenții, să aplicăm în practică ce învățăm în teorie”, spune Bogdan Tudor, student în anul 4 la Autovehicule Rutiere, membru și el în echipa de lucru.

Acesta spune că, datorită acestei competiții, mulți studenți prind contracte cu firme. Inclusiv el.

“Eu  sunt working student. Am vrut să lucrez, pentru că, pe lângă proiectul acesta, în care chiar înveți multe, cred că e nevoie de un boost de cunoștințe de care nu te poți lovi la școală. Apoi, experiența pe piața muncii e importantă”, spune Bogdan. Se împacă munca cu studenția? “Working student înseamnă 4 sau 6 ore de program, dar mergi când vrei. Dacă am seminar în mijlocul zilei, merg acolo și mă întorc la birou. Dacă avem de lucrat la mașină, prioritizez echipa”, spune Bogdan.

Care e planul cu mașina? Participarea la competiția Formula Student din Cehia, care are loc în 7-12 august și în cadrul său vor concura aproximativ 50 de echipe.

“Noi sperăm la un loc bun. Sunt două categorii de evenimente – sunt cele statice, unde se pune accent pe soluțiile inginerești alese, pe project management și avem și partea de business plan – adică să spunem cum vrem să monetizăm proiectul. Noi mergem pregătiți și pe partea aceasta, strângem puncte bune și acolo, anu trecut am reușit un punctaj bun pe asta în Croația”, spune Bogdan.

Mașina e una de școală, care nu va fi niciodată “chiar gata”, după cum spune echipa – unii studenți s-au retras, absolvind facultatea și intră alții, iar soluțiile se îmbunătățesc și se adaptează.

Iar testele continuă. “Noi nu avem voie să rulăm cu mașina decât în spații special amenajate sau care au acreditare pentru așa ceva. În Cluj, este la Dej circuit de carting, în spațiu controlabil”, spune Arpad.

Ambii studenți ar vrea să lucreze în domeniul auto, iar sectorul motorsport e “visul”. “Pe domeniul auto sunt oportunități și în Cluj, pe motorsport sunt mai ales în Germania. Momentan nu plec, deocamdată piața muncii de Cluj e destul de ofertantă și ajunge”, spune Arpad.

Foto: ART-TU Croatia, Facebook

Mașini solare

O altă echipă care lucrează sub umbrela UCT-N este Solis-EV, formată dintr-un grup de studenți care provin de la Facultatea de Inginerie Electrică și de la Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției. Echipa a lucrat în ultimul an pentru a dezvolta cea de-a doua versiune a vehiculului solar SOLIS EV. Prima a fost dezvoltată în 2019.

Vehiculul solar SOLIS EV este un proiect care are ca scop promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă în transport. Acesta este alimentat în întregime cu energie solară și nu are emisii, fiind o alternativă ecologică la vehiculele tradiționale pe benzină. Vehiculul este proiectat pentru a fi ușor, eficient și ecologic, spun cei de la UTCN.

Solis V3 este cel mai recent proiect al echipei Solis EV, aflat în curs de dezvoltare. Acesta va dispune de panouri solare avansate cu o eficiență mai mare de conversie a energiei, permițând o utilizare mai eficientă a energiei solare. În plus, cadrul vehiculului va fi făcut și mai ușor pentru a crește eficiența energetică și performanța. Echipa explorează, de asemenea, noi tehnologii de baterii pentru a îmbunătăți stocarea și gestionarea energiei.

Echipa a participat anul trecut la iESC (iLumen European Solar Challenge) și la ISC (Italia Solar Challenge), prezentând vehiculul lor solar. Competiția ISC s-a desfășurat pe circuitul de curse de la Imola, unde echipa clujeană a terminat pe locul 3, în timp ce provocarea iESC a fost una de anduranță, constând într-un test drive de 24 de ore.

Studenții care lucrează la mașinile viitorului. “Participăm la un proces de lucru cap-coadă, de la concept la modelare”. Și se pregătesc de traversarea Australiei

“Suntem 40 de studenți în echipă, iar acum lucrăm 20”, ne explică Sebastian Șuteu, membru al echipei, pe partea de modelare 3D. “E o mașină solară care participă la competiții și noi testăm tehnologii de ultimă generație pe o mașină ușoară, pe care o facem și o gândim și o concepem noi la facultate, studenții, cu ajutorul profesorilor și specialiștilor din domeniu”, spune reprezentantul echipei.

“Noi am participat cu mașina asta anul trecut la două competiții internaționale, una în Belgia, unde am fost înscrise 20 de echipe și care a constat într-o cursă pe un circuit de 24h, deci ca la cursa de Le Mans, cu mașini solare. Am avut voie încărcăm mașinile noaptea, în rest am mers pe energie solară. Aici ne-am clasat pe locul 13 din 18. A doua competiție la care a participat a fost la circuitul de Formula 1 de la Imola, Italia și a fost în format de 8h de cursă. Aici ne-am calificat pe locul 3 și am terminat pe locul patru”, spune Sebastian.

Studenții se pregătesc de alte competiții și au acum în lucru o a treia versiune a mașinii. Următoarea: competiția Word Solar Challenge din Australia, la care participă în jur de 50 de țări și unde studenții clujeni duc singura mașină solară din România.

Varianta a treia are o formă aerodinamică mult mai bună, o greutate mult mai scăzută, o lungime mai mare și greutate mai mică, spune echipa. “Cu ea mergem în Australia, iar competiția constă în traversare Australiei dintr-un capăt în altul. Adică 3000 de km pe drumuri publice, șapte zile. Vom fi șase soferi, suntem 20 de studenți”, spun reprezentanții echipei, care se pregătesc pentru competiția de final de octombrie.

Cât costă să faci o astfel de mașină? Cam 150.000 de euro, spun reprezentanții echipei.

“Anul acesta vrem să facem rost și de mai mulți bani, căutăm sponsori. E o mașină unicat cu piese unicat, au fost făcute în facultate, gândite de noi. Noi testăm tehnologii care apoi pot fi aplicate mașinilor de serie, iar lucrând cu firme ne facem o relație cu companiile. Cu astfel de proiecte, firmele vin înspre facultate, iar studenții pot apoi rămâne în ecosistemul lor. Pentru noi înseamnă o experiență valoroasă – participăm la un proces de lucru cap-coadă, de la concept modelare. Noi facem totul”, subliniază Sebastian.

În acest caz, Bosch e unul dintre sponsorii principali.

Pentru a treia versiune, partea de modelare e gata și urmează asamblarea componentelor.

Lista finală a competiției din Australia cuprinde 43 de echipe. “În acest an, vom primi pentru prima dată locații din Estonia și România, echipe internaționale de top, echipe noi și emergente și un puternic contingent autohton, cu opt echipe australiene care vor flutura steagul australian”, au transmis organizatorii. Tinerii clujeni lucrează încă la mașină și ne asigură că vor face live-uri pentru ca cei din țară să urmărească și ei cursa.

Foto: Solis UTCN, Facebook

Reprezentanții echipelor prezintă și ce presupun aceste competiții.

Competiții “solare”, pe circuite de formula 1, cu juriu de ingineri de la Bugatti și Ferrari. Ce presupun aceste curse?

iLumen European Solar Challenge este o cursă internațională de mașini alimentate cu energie solară care are loc în Belgia. Competiția atrage echipe din întreaga lume care proiectează, construiesc și concurează cu mașini alimentate cu energie solară în cadrul unui eveniment de anduranță. Este singura cursă de anduranță de 24 de ore din lume pentru mașini solare și are loc pe fostul circuit de Formula 1 din Zolder.

În timpul cursei, fiecare echipă urmărește să parcurgă cea mai mare distanță posibilă, optimizând în același timp consumul de energie și aerodinamica. Acest lucru necesită un nivel ridicat de expertiză tehnică și inovație, precum și o planificare și o strategie atentă.

Una dintre caracteristicile ale iLumen European Solar Challenge este faptul că echipele au dreptul la maximum 2 opriri pentru reîncărcarea bateriei, chiar și pe timp de noapte. Acest lucru adaugă un nivel suplimentar de complexitate la cursă, deoarece echipele trebuie să își gestioneze cu atenție consumul de energie pentru a se asigura că au suficientă energie pentru a parcurge toate cele 24 de ore. Startul cursei este similar cu cel al cursei de 24 de ore de la Le Mans.

Italian Solar Challenge cuprinde două componente distincte: cursa de anduranță solară și Tech Talk. În timpul Tech Talk, echipele solare au la dispoziție o fereastră de 30 de minute pentru a-și prezenta proiectele inovatoare și pentru a explica conceptele tehnice din spatele mașinilor lor solare unui juriu format din ingineri de la Bugatti și Ferrari. Cea mai bună prezentare primește un premiu.

Cursa solară se desfășoară pe un circuit de Formula 1 de 5 km lungime și este precedată de verificări și runde de calificare, care determină poziția de start a fiecărei mașini solare. În ziua cursei, se inițiază un start, iar mașinile solare urmează mașina de frunte timp de un tur înainte de începerea cursei propriu-zise. Traseul cursei este format din 17 curbe provocatoare, iar înclinarea pistei împinge mașinile solare la limită. Cursa cuprinde două reprize de două ore, separate de o pauză în timpul căreia mașina solară se poate reîncărca la soare. Echipa cu cele mai multe tururi la finalul cursei este declarată câștigătoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: