Resource Partners, manager de fonduri de tip private equity, care a cumpărat recent 80% din Vola, anunță că vrea să mai încheie cel puțin o tranzacție pe piața românească, în viitorul apropiat

angajati, acord, deal, afacere, negociere Sursă foto: Unsplash

Resource Partners, manager regional de fonduri de tip private equity din Europa Centrală și de Est, care a cumpărat recent o participație de 80% din capitalul grupului ITH, din care face parte agenția românească de turism Vola.ro, afirmă că urmărește să încheie cel puțin încă o tranzacție pe piața românească, în viitorul apropiat.

Aleksander Kacprzyk
Aleksander Kacprzyk

„Suntem bucuroși să marcăm începutul investițiilor în România, prin cel de-al treilea fond cu o companie atât de performantă precum Grupul ITH care include Vola.ro, liderul pieței de turism online din România, cu prezență și în Polonia, Bulgaria și Republica Moldova, și pe care o vom sprijini să-și îndeplinească planurile de expansiune in piețe internaționale, chiar globale. Continuăm să lucrăm la mai multe oportunități de investiție în România și suntem dedicați să realizăm încă minim o tranzacție pe această piață, în viitorul apropiat. Am promis că vom continua să investim pe plan local, după exit-ul din World Class realizat în 2022, și ne ținem de cuvânt. Vedem în piața românească mult potențial, astfel că antreprenorii români pot găsi în noi un adevărat partener strategic pentru dezvoltarea companiei lor. Avem un istoric solid în susținerea companiilor in care am investit prin extinderea internațională, iar fiecare companie din portofoliul nostru actual vinde în prezent pe piețele de export.”, spune Aleksander Kacprzyk, Managing Partner la Resource Partners.

România este o piață de desfacere și pentru alte trei companii din portofoliul Resource Partners: 7Anna, Nesperta și Buglo din Polonia și Deeper din Lituania. 7Anna produce biciclete și deține brandurile Rondo, NS Bikes și Crème, Nesperta este un producător de lacuri de unghii sub mărcile Semilac și Hi Hybrid,iar Buglo produce mobilier pentru spațiile de joacă. Deeper, o companie din Lituania, fabrică sonare și bărci pentru pescuit.

Miruna Popa
Miruna Popa

„Abordarea Resource Partners pe piața românească este puțin diferită față de Polonia și presupune un grad mai ridicat de diversificare a sectoarelor. Căutăm să investim și să sprijinim companiile care sunt capabile să devină lideri de piață și să stimuleze inovarea în domeniile lor de activitate, fie prin progrese tehnologice, fie prin expansiune pe noi piețe regionale și globale. Investițiile pe care le facem în companiile românești au o componentă de equity care variază între 7 și 20 milioane de euro, la care pot fi adăugate finanțările bancare sau alte co-investiții. În Europa Centrală și de Est avem deja câteva oportunități avansate de investiții la care lucrăm, din sectoarele de eCommerce și de activități outdoor”, a explicat Miruna Popa, Investment Manager la Resource Partners.

Resource Partners investește în companii cu perspective de creștere rapidă și un management experimentat, pe care le sprijină în expansiunea internațională, scalarea organică și prin efectuarea de achiziții. În prezent, principalele investiții ale Resource Partners sunt în Polonia, România și Lituania și sunt realizate în companii din sectorul de bunuri de consum și servicii, cu accent în zona de eCommerce și de transformare digitală. Fondul de investiții urmărește companiile cu EBITDA mai mare de 1 milion de euro, care au perspective de scalare, o bază solidă de clienți și apetit pentru intrarea pe noi piețe internationale. De la înființare, Resource Partners a strâns trei generații de fonduri de investiții care depășesc 500 milioane de euro, și care au dus la investiții, până acum, în 17 companii, 12 achiziții add -n și au generat 11 exit-uri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Tranzacția încheiată recent pe plan local de către Resource Partners vine într-un context de ușoară scădere a pieței locale de fuziuni și achiziții, conform unui studiu recent publicat de EY. Astfel, în prima jumătate a 2024 au fost înregistrate 124 de tranzacţii cu o valoare totală estimată de 2,3 miliarde dolari, marcând o scădere de 6% în volum, faţă de cele 132 de tranzacţii (3,7 miliarde de dolari) înregistrate în perioada similară din 2023.

Resource Partners este un fond independent de private equity fondat în 2009 de o echipă de manageri de investiții cu experiență internațională, care au investit în regiunea CEE începând cu anul 2000 în numele unor instituții financiare și fonduri regionale și internaționale de top. De la înființare, Resource Partners a strâns trei generații de fonduri care au dus la investiții totale de peste 500 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: