ReturRo, compania înființată de asociațiile producătorilor de băuturi și comercianți, noul administrator al sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje (SGR). Statul român este prezent cu 20% din acțiuni

reciclare plastic

Guvernul a aprobat miercuri proiectul de Hotărâre privind desemnarea administratorului sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, proiectul de Hotărâre. Astfel, S.C. RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., persoană juridică română, unică la nivel naţional, a fost desemnată exclusiv pentru a implementa, gestiona, opera şi a asigura finanţarea sistemului de garanţie-returnare.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie înființată de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților, prin intermediul căreia va fi gestionat sistemul de garanție-returnare. De asemenea, în cadrul sistemului se regăsește și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu un procent de 20% din acțiuni.

„Implementarea SGR în România va avea o contribuție esențială în atingerea țintelor ambițioase de reciclare și colectare, pe care țara noastră și le-a asumat. Prin desemnarea RetuRo ca administrator al SGR, intrăm practic în ultima etapă a procesului de implementare, aceea de construcție efectivă a sistemului. În perioada imediat următoare vom avea o întâlnire cu reprezentanții companiei, în cadrul căreia vom discuta și stabili planul de implementare, calendarul și etapele acestuia. Chiar dacă vorbim despre un proces de implementare foarte complex, o provocare reală pentru toți factorii implicați, un lucru este cert: România are nevoie de un SGR 100% operațional în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să scăpăm odată pentru totdeauna de tonele de deșeuri aruncate la întâmplare, pe drumuri, în șanțuri, pe câmpuri, în lacuri sau râuri”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit ministerului, desemnarea Administratorului SGR își propune uniformizarea și menținerea unei coerențe în implementarea sistemului de garanție-returnare, la nivel național. Mai mult, fiind o entitate ce va funcționa pe întreg teritoriul României, este satisfăcut dezideratul de a da posibilitatea consumatorilor finali să își poată recupera garanția, indiferent de locul inițial de cumpărare. În acest mod, returnarea va fi mai facilă, ceea ce va conduce la creșterea cantității de materiale colectate. 

SGR presupune reținerea unei garanții de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată de consumatori imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România. De asemenea, sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri.

SGR se referă la ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase. Cantitățile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată prin operatorul unic de sistem (RetuRo), la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: