Directorul general de la grupul bancar italian UniCredit, Andrea Orcel, a abordat miercuri dimineaţa echipa managerială de la banca germană Commerzbank, lansând o invitaţie la discuţii pentru o posibilă fuziune, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar, după cum informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Anterior, UniCredit, a doua mare bancă italiană, a informat că a preluat o participaţie de 9% la Commerzbank, iar aproape jumătate din această participaţie a fost preluată de la Guvernul german, care vrea să iasă din capitalul Commerzbank, la 16 ani după ce a intervenit pentru salvarea băncii.

Abordarea UniCredit este cel mai puternic semnal că banca italiană vrea să preia Commerzbank.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Un purtător de cuvânt de la Commerzbank, care va organiza miercuri seara o reuniune a Consiliului de administraţie pentru a discuta subiectul UniCredit, nu a confirmat dar nici nu a infirmat că a fost făcută o abordare.

Analiştii susţin de mult timp că o fuziune între UniCredit şi Commerzbank ar fi una dintre cele mai atractive combinaţii din sectorul bancar european, având în vedere că există foarte puţine suprapuneri regionale între operaţiunile germane ale celor două bănci. HypoVereinsbank, pe care UniCredit a cumpărat-o în 2005, este mai profitabilă decât Commerzbank şi are o prezenţă puternică în regiunile Bavaria şi Hamburg, în timp ce Commerzbank este prezentă pe întreg teritoriul Germaniei.

O fuziune între UniCredit şi Commerzbank, un proiect pe care grupul bancar italian l-a mai analizat şi în 2019, ar fi fost prima mare tranzacţie transfrontalieră din sectorul bancar european care este unul fragmentat. Această fragmentare a pieţei bancare europene este un handicap pentru băncile de pe continent, care au pierdut teren în raport cu rivalii americani în ceea ce priveşte profitabilitatea şi cota de piaţă.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.