Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii din Qatar au semnat un Memorandum de colaborare în domeniul comunicaţiilor electronice, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Colaborarea dintre cele două state va avea la bază un Memorandum de Înţelegere parafat, luni, între ANCOM, prin preşedintele Valeriu Zgonea, şi Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (CRA) din Qatar, prin şeful instituţiei, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

„Memorandumul reflectă recunoaşterea de către cele două părţi a importanţei cooperării în domeniul comunicaţiilor electronice şi stabileşte un parteneriat solid în ceea ce priveşte politicile din acest domeniu. Obiectivul principal al acestui memorandum este acela de a stabili cadrul necesar cooperării şi schimbului de informaţii între cele două Autorităţi, cu respectarea atribuţiilor ce le revin, în domeniul reglementării şi supravegherii activităţilor din sectorul comunicaţiilor electronice. O atenţie deosebită va fi acordată politicilor referitoare la reglementarea comunicaţiilor prin satelit, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea frecvenţelor satelitare. Cooperarea se va materializa în diferite forme precum acţiuni şi poziţii comune în organizaţiile internaţionale în care cele două instituţii sunt membre, schimburi de experienţă şi bune practici, reuniuni, seminare, cursuri de pregătire şi ateliere de lucru”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit comunicatului de presă, CRA reglementează sectoarele telecomunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor poştale, precum şi accesul la media digitală din Qatar.