România și Serbia, folosite de traficanți ca porți către Europa pentru lucrătorii vietnamezi. Cum funcționează rutele „VIP”, prin care vietnamezii încearcă să fugă către Marea Britanie de angajatorii români care îi exploatează

asian-builder-china-33266 china muncitori Sursa: Pixabay

România și Serbia sunt folosite ca porți către Europa de către grupările de contrabandă și traficanți care transportă un număr mare de lucrători vietnamezi în Europa de Est, arată o investigație a The Observer/The Guardian.

În aceste două țări, muncitorii vietnamezi sunt adesea exploatați în fabrici și pe șantiere de construcții, înainte ca unii dintre ei să fie transportați prin granițele terestre către UE și, în cele din urmă, în Marea Britanie.

De exemplu, în 2019, atunci când construcțiile au început să ia avânt, fabrica de anvelope Linglong din afara Belgradului a fost vestită drept bijuteria coroanei unui parteneriat strategic înfloritor dintre Serbia și China.

Doi ani mai târziu, 500 de muncitori vietnamezi din construcții au fost găsiți lucrând în condiții de muncă forțată, pașapoartele fiindu-le confiscate și trăind în condiții înghesuite și degradante.

Acuzaţiile i-au şocat pe sârbi, Parlamentul European cerând o anchetă asupra modului în care un caz major de trafic de fiinţe umane ar fi putut aparent să fie lăsat să se agraveze în inima Europei.

Cu toate acestea, fabrica Linglong a fost doar prima oprire dintr-o călătorie mult mai lungă către Marea Britanie și Europa pentru mulți dintre muncitorii găsiți la fabrică.

Potrivit interviurilor luate de The Guardian muncitorilor vietnamezi, ruta de migrație Vietnam-Serbia a început să funcționeze în vară, peste 500 de lucrători zburând cu vize de muncă pentru perioada august-octombrie. Fiecare lucrător a fost taxat cu aproximativ 1.700 de lire sterline, generând venituri de cel puțin 850.000 de lire sterline pentru agențiile de recrutare care aranjau vize, locuri de muncă și călătorii.

Atunci când au ajuns pe șantier, lucrătorii trebuiau să facă tot ce spuneau patronii. Aceștia au confiscat pașapoarte și i-au forțat pe muncitori să doarmă 50 într-o cameră.

În declarații pentru presa sârbă, compania a spus că nu este responsabilă pentru muncitori, ci că aceștia sunt angajați de subcontractanți și agenții de locuri de muncă din Vietnam. Compania a spus că lucrătorilor li s-au returnat pașapoartele.

Un lucrător vietnamez angajat de Linglong a declarat pentru The Guardian că, dintre cei alături de care lucra la fabrică, 30 au părăsit deja Serbia pentru Marea Britanie, Franța și Germania și mulți alții plănuiau să plece.

Însă în 2019, moartea a 39 de migranți vietnamezi într-un camion a evidențiat pericolele cu care se confruntă mulți atunci când încearcă să ajungă în Regatul Unit.

Potrivit lucrătorului, de la tragedia lucrătorilor morți în camion, noile rute de contrabandă prin Serbia și alte țări est-europene au devenit din ce în ce mai populare.

Ancheta Observer/The Guardian a constatat că lucrătorii vietnamezi care au mers către UE și Marea Britanie din Balcani au avut de ales dintre mai multe rute, rețelele de contrabandă ducând vietnamezi peste graniță în România și apoi în Slovacia, Germania și Franța. Apoi au așteptat într-o tabără improvizată șansa de a lua o plută gonflabilă către Marea Britanie.

„Prin rutele din Serbia și România poți migra legal prin acordurile reciproce de viză și costă doar câteva mii de lire sterline. E o afacere bună în comparație cu rutele mai tradiționale, prin Moscova, sau una dintre țările centrale ale UE, cum ar fi Polonia sau Republica Cehă, care poate costa până la 30.000 de lire sterline”, spune Mimi Vu, un expert în combaterea traficului de persoane care locuiește în Vietnam.

Vu susține că exploatarea cu care se confruntă lucrătorii vietnamezi când ajung în țări precum Serbia și România reprezintă, de asemenea, un stimulent uriaș să încerce să se mute în Europa și Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit.

În timp ce Serbia este considerată a fi un nou punct de debarcare folosit de grupările criminale, România, care a semnat un acord bilateral de viză cu Vietnamul, în efortul de a umple un deficit uriaș de forță de muncă în 2018, este deja cunoscută ca punct de intrare în Europa.

Mulți lucrători se trezesc însă că sunt exploatați și fac munci periculoase atunci când ajung acolo.

Un lucrător vietnamez sosit în România cu alți 60 de muncitori din Vietnam în 2019 pentru a lucra pentru o mare firmă de construcții a afirmat că, până la terminarea contractului, în 2021, jumătate din lucrători trecuseră granița către Regatul Unit și Europa.

„Mulți au fugit la doar una sau două luni de la sosire”, a spus el. Fratele său, care lucra la o altă firmă din România, s-a numărat printre cei mulți care au plecat din țară. „Salariul în România era prea mic”, a spus el.

În ultimii cinci ani, cel puțin 231 de vietnamezi au fost interceptați că încercau să treacă în Europa, conform datelor poliției de frontieră române. Poliția maghiară a interceptat alte 101 de persoane în aceeași perioadă. Experți precum Vu estimează că aceasta este doar o mică parte din vietnamezii care părăsesc România pentru vestul Europei.

„​Ca un nou modus operandi, cetățenii vietnamezi intră legal în România, pe baza vizelor de muncă, și sunt ulterior depistați la ieșirea din țară, încercând să treacă ilegal frontiera”, a declarat pentru Observer un purtător de cuvânt al poliției de frontieră române.

Rețelele de socializare joacă un rol central pentru grupările de contrabandă. Grupurile de Facebook verificate de Observer oferă rute „VIP” în mașini private către afara României. Pachetele sunt anunțate cu codurile de apel ale țărilor de destinație, cumpărătorii putând alege pachetul „44” pentru Marea Britanie, „49” pentru Germania și „33 pentru Franța”. Prețurile au scăzut în timpul pandemiei, dar o călătorie către Marea Britanie poate costa în continuare peste 10.000 de lire sterline.

china muncitori Sursa: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *