Lucrările de construcţii au crescut atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro în luna septembrie, atât de la o lună la alta cât şi în ritm anual, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat și citate de Agerpres. România este ţara membră cu cel mai mare declin al lucrărilor de construcţii. În ritm anual, lucrările de construcţii au înregistrat un minus de 14,2%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform acestor date, lucrările de construcţii au crescut cu 1,2% în UE de la o lună la alta, în timp ce în zona euro au înregistrat un avans de 0,9%. În rândul statelor membre UE, cele mai importante reduceri au fost înregistrate în România (minus 4,9%), Slovacia (minus 3,8%) şi Polonia (minus 1,9%). În cazul României, declinul din în luna septembrie vine după o scădere de 2,6% înregistrată în luna august.

În ritm anual, luna septembrie 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, lucrările de construcţii au crescut cu 1,5% în zona euro şi cu 1,8% în Uniunea Europeană. Şi în acest acest caz, România este statul membru unde unde lucrările de construcţii au înregistrat cea mai mare scădere, minus 14,2%, după un declin de 5,5% în luna august.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Comparativ, în lunile august, septembrie şi octombrie 2020, România a fost lider detaşat în Uniunea Europeană la creşterea lucrărilor de construcţii, înregistrând majorări de două cifre.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în septembrie 2021 faţă de august 2021, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 0,7%, iar ca serie ajustată a scăzut cu 5%. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, în septembrie anul curent volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total, ca serie brută, cu 14,3%, precum şi cu 12,1% ca serie ajustată.