Pe măsură ce România se apropie de îndeplinirea cerințelor pentru includerea în indicii Morgan Stanley Capital International (MSCI) pentru piețe emergente, se anticipează că upgrade-ul mult așteptat de la statutul de piață de frontieră ar putea fi în sfârșit la îndemână, spune Đivo Pulitika, membru în consiliul de administrație al InterCapital ETF, administrator croat de ETF-uri (fonduri tranzacționabile la bursă) cu active sub gestiune de 131 de milioane de euro, pentru Economedia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
De altfel, operatorul bursier local tocmai a anunțat că furnizorul de indici MSCI recunoaște piața de capital din România ca piață de frontieră avansată, un pas important spre statutul de piață emergentă. Subcategoria piețelor de frontieră avansate a fost introdusă de MSCI anul acesta, iar România a obținut scoruri maxime la criteriile de accesibilitate, aliniindu-se cu alte cinci piețe din regiune.
Pentru calificarea ca piață emergentă în indicii MSCI, o țară trebuie să aibă cel puțin trei companii (acțiuni) care să îndeplinească următoarele condiții: un capital social liber de cel puțin 0,9 miliarde de euro, o capitalizare de piață de cel puțin 1,8 miliarde de euro și o cifră de afaceri anuală a capitalului social liber de cel puțin 15%.
„În prezent, atât Hidroelectrica, cât și OMV Petrom îndeplinesc toate aceste repere. Banca Transilvania îndeplinește două și aproape se apropie de cel de-al treilea, cu o cifră de afaceri de 13,5%, puțin sub necesarul de 15%. Ne bucurăm să vedem că Banca Transilvania are mai multă activitate de tranzacționare după alegeri, pentru că s-ar putea să fie exact ceea ce este necesar pentru a o împinge <peste limită>. Romgaz și BRD îndeplinesc, de asemenea, criteriile de mărime de curând, deși cu greu, dar sunt mai departe de a atinge cerințele de lichiditate”, comentează Đivo Pulitika.
Care sunt însă obiectivele principale pentru accederea la acest statut? Atragerea unui volum mai mare de investiții, în special din partea marilor fonduri instituționale străine, care nu au acces sau au acces restricționat la piețele de frontieră, este beneficiul principal, alături de reducerea costului capitalului și îmbunătățirea imaginii țării.
În ciuda progresului tehnic, România rămâne încă în afara categoriei piețelor emergente, adaugă reprezentantul InterCapital ETF. Deși țara noastră se îndreaptă în mod clar în direcția bună, evaluarea MSCI merge dincolo de cifre. Factori precum transparența reglementărilor, accesibilitatea pieței și încrederea generală a investitorilor joacă, de asemenea, un rol decisiv.
„Există o percepție subiectivă a țării și a pieței sale pe care România trebuie încă să o satisfacă. În aceste domenii, România are încă loc de îmbunătățiri. Rețineți că, pentru a lua o decizie, MSCI se consultă și cu investitorii internaționali. Una dintre problemele cu care aceștia se confruntă în România este impozitarea inechitabilă a dividendelor (fondurile străine sunt impozitate, iar cele locale nu). Evenimentele politice recente sugerează un accent mai puternic pe avansarea reformelor structurale esențiale. Abordarea dezechilibrelor fiscale, cum ar fi deficitul bugetar în creștere, alături de alte probleme structurale, va fi esențială pentru ca România să reducă decalajul rămas. Dacă progresele continuă, România s-ar putea afla în curând în grupul select de țări care fac parte din indicele MSCI Emerging Markets”, adaugă Đivo Pulitika.
Indicele MSCI EM include companii mari și mijlocii din 24 de țări emergente: Africa de Sud, Arabia Saudită, Brazilia, Chile, China, Columbia, Coreea de Sud, Cehia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Grecia, India, Indonezia, Kuweit, Malaysia, Mexic, Peru, Polonia, Qatar, Taiwan, Thailanda, Turcia și Ungaria. Având în componență 1.206 companii, indicele acoperă aproximativ 85% din capitalizarea bursieră ajustată la free float (acțiuni disponibile la liber la tranzacționare) din fiecare țară.
Dintre țările care sunt relevante pentru ETF-urile InterCapital ETF, România are în prezent cele mai mari șanse de a fi inclusă în indicele MSCI pentru Piețe Emergente. Includerea ar face ca țara să devină una dintre puținele din regiune care fac parte din grupul piețelor emergente, adaugă reprezentantul InterCapital ETF.
Đivo Pulitika mai spune că includerea acțiunilor românești în indicele MSCI pentru Piețe Emergente reprezintă mai mult decât un prag simbolic. Este un pas către recunoaștere globală, încrederea investitorilor și potențiale intrări de capital de ordinul miliardelor. Includerea ar transmite un semnal la nivel global că piața de capital a țării este viabilă pentru investiții la scară largă și sporește încrederea investitorilor străini.
Romania a fost promovată de la 1 septembrie 2020 din categoria piețelor de frontieră în categoria piețelor emergente secundare (secondary emerging markets) de către furnizorul de indici FTSE Russell. Această schimbare a reflectat progresul semnificativ al pieței de capital românești în termeni de lichiditate, transparență, dimensiune a pieței și îmbunătățire a reglementărilor. Promovarea s-a reflectat și în creșterea tranzacțiilor pe emitenții incluși în indicii FTSE pentru piețe emergente secundare.
InterCapital ETF este primul administrator de ETF-uri din Croația și Slovenia și primul furnizor internațional de ETF-uri din România. Compania administrează în prezent cinci ETF-uri, cu active totale în administrare de 131 de milioane de euro, printre care se numără: InterCapital Euro Money Market UCITS ETF, InterCapital SBITOP TR UCITS ETF, InterCapital BET-TRN UCITS ETF, InterCapital CROBEX10 TR UCITS ETF și InterCapital EUR Romania Government Bond 5–10yr UCITS ETF.
InterCapital ETF face parte din grupul InterCapital, care include și InterCapital Digital Wealth Management, ce oferă un serviciu de consultanță robotizată prin aplicația Genius, InterCapital HICP, un fond de investiții alternative axat pe sectorul imobiliar și InterCapital Securities, cel mai mare broker și market maker din Croația și Slovenia, precum și membru la distanță în România.