Românii au liber la vacanțe, dar inflația afectează planurile. Platformă de recrutare: Un angajat român din doi pleacă anul acesta în concediu, dar mulți și-au redus bugetele

aeroport charles de gaulle, calator, turism, aeroport Paris Foto: Charles de Gaulle, Facebook

Un angajat român din doi pleacă anul acesta în concediu, în prima vacanță fără restricții după pandemie, cu un buget mai mic sau cel mult egal cu cel de anul trecut, potrivit unui sondaj realizat pe platforma de recrutare online BestJobs.

“Restricțiile nu îi mai împiedică pe români să își facă planuri de concediu anul acesta, dar cei mai mulți au buget limitat de vacanță. În contextul inflației și a creșterii generale a costurilor de trai, 31% dintre români scot din buzunar la fel de mult ca anul trecut pentru vacanța din această vară, iar 19% au redus bugetul cu 30-50%, potrivit unui sondaj realizat pe platforma de recrutare”, transmite BestJobs. Restul de 41% dintre cei care au declarat că și-au făcut planuri pentru vacanță se așteaptă să cheltuie mai mult în acest an, iar 9% au de gând să rămână acasă în vacanță și să nu cheltuie nimic.

„Dacă anul trecut, pandemia a influențat planurile de concediu ale românilor, în prezent, provocarea este dată de contextul economic, care pune presiune pe bugetele de vacanțe. Cu toate acestea, vacanțele și perioadele fără a sta cu gândul la muncă sunt absolut necesare pentru sănătatea mintală și pentru prevenirea stării de burnout, în special după ultimii doi ani, în care interacțiunile sociale și călătoriile au fost limitate. Aceste nevoi nu ar trebui ignorate, iar angajatorii ar trebui să se asigure că angajații au parte de timp liber suficient”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Aproximativ 35% dintre angajații români ce au participat la sondajul BestJobs spun că nu mai au nicio zi de vacanță rămasă din anul trecut. Alți 31% și-au păstrat mai puțin de 10 zile pentru acest an, 16% mai au între 10 și 20 de zile, iar 7% au chiar peste 20 de zile disponibile. Cu toate acestea, 47% au de gând să își ia liber între 5 și 10 zile consecutive pentru vacanța de vară, în timp ce 26% vor să își ia peste 10 zile. 8% își vor lua mai puțin de 5 zile, iar 19% nu sunt încă siguri dacă își vor lua concediu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Unde își petrec românii anul acesta concediul?

Anul trecut, peste 22% dintre români spun că au plecat în destinații exotice, dincolo de granițele României, în timp ce 31% și-au organizat concediul pe teritoriul României, din motive ce țin de sănătate. Doar 8% au plecat și în țară și în străinătate, iar 22% au stat acasă. Situația din acest an este diferită.

În ciuda îngrijorărilor economice și a blocajelor recente din aviație, dintre cei care și-au făcut planuri de concediu în această vară, aproape 45% au declarat că vor petrece zilele libere în afara țării. 36% vor face vacanța în țară, în afara localității, în timp ce peste 20% au ales să își împartă concediul între destinații locale și străinătate.

Când vine vorba de cazare, 51% dintre respondenții la sondajul BestJobs preferă hotelul sau pensiunea și 14% iau în calcul să-și petreacă vacanța într-un apartament închiriat în regim hotelier. Alții au găsit soluții prietenoase cu bugetul lor, cum ar fi să se cazeze la prieteni, rude sau cunoștințe (6%), să își plănuiască vacanța în zona unde au o proprietate personală (4%) sau să meargă cu cortul (3%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 23 iunie – 07 iulie pe un eșantion de 1.113 utilizatori de internet din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu cred ca inflatia e primul factor!
    Pandemia valul 7 sau 8 sau cat o mai fi va conta enorm!
    Va frana plecarea in co!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.