Romgaz a raportat un profit net de 1,2 miliarde lei în primul trimestru, cu aproape 30% mai mare decât anul trecut

conducte de gaze Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Producătorul național de gaze controlat de stat Romgaz a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 1,24 miliarde lei, mai mare cu 28,38%, respectiv cu 275,3 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Față de trimestrul patru din 2023, profitul net este în creștere cu 93,55%. Profitul brut a crescut față de trimestrul al patrulea (T4) al anului 2023 cu 45,82%%.

Cifra de afaceri din primul trimestru al anului 2024 s-a ridicat la 2,27 miliarde lei și este în scădere cu 21,86%, respectiv cu 636,03 milioane lei, comparativ cu cea realizată în T1 2023, ca urmare a diminuării volumelor de gaze livrate de 6,68%, scăderii producției de energie electrică cu 18,33% și a reducerii veniturilor din servicii de înmagazinare cu 9,1%.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Veniturile din vânzarea gazelor naturale reprezintă aproximativ 85% din cifra de afaceri totală a T1 2024, cele din vânzarea energiei electrice – 4,8%, iar veniturile din servicii de înmagazinare aproximativ 6%. Față de T4 2023, cifra de afaceri s-a majorat cu 3,71%, în timp ce cantitatea livrată de gaze a crescut cu 5,70%.

Profitul net consolidat pe acțiune (EPS) la martie 2024 a fost de 3,23 lei (calculat la numărul de acțiuni în evidență Depozitarului Central la 31 martie 2024, înainte de majorarea de capital aprobată de adunarea generală extraordinară a acționarilor prin hotărârea nr. 17 din 18 decembrie 2023).

Marjele realizate ale profitului net consolidat (54,79%), EBIT consolidat (63,56%) și EBITDA consolidat (69,56%) au înregistrat majorări semnificative față de T1 2023 (33,34%; 59,90% și respectiv 64,71%).

Consumul de gaze naturale estimat la nivel național pentru primul trimestru din 2024 a fost de cca. 35,42 TWh, fiind cu aproximativ 5,5% mai mare decât cel înregistrat în T1 2023.

Producția de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al anului 2024 a fost de 1,29 miliarde mc. Comparativ cu producția de gaze naturale din primul trimestru al anului 2023, producția înregistrată în T1 2024 a fost cu 4,39% mai mare.

Cantitatea de energie electrică produsă a fost de 263,832 GWh în T1 2024, cu 18,33% mai mică față de perioada similară a anului trecut (323,04 GWh).

În primul trimestru din 2024, preţul acţiunilor Romgaz a avut o evoluţie uşor oscilantă, însă în creştere (+13,22%), între valoarea minimă a perioadei înregistrată în prima zi de tranzacţionare a anului de 49,55 lei şi valoarea maximă a perioadei de 56,10 lei, atinsă în ultima zi de tranzacţionare din luna martie. Valoarea medie de tranzacţionare a acţiunilor în primul trimestrul al anului 2024 este 51,9 lei/acţiune.