Șoferii vor putea plăti prin platforma ghișeul.ro rovinieta și taxa de pod. Măsura este prevăzută într-un ordin de ministru publicat astăzi, 17 octombrie 2022, în Monitorul Oficial.
Ordinul intră în vigoare la 30 de zile de la publicare, astfel că plățile prin ghișeul.ro vor putea fi făcute din 16 noiembrie.
Facilitatea are în vedere extinderea mijloacelor prin care cele două taxe pot fi încasate, implicit reducerea numărului de amenzi pe care Compania de Drumuri le aplică atunci când identifică autovehicule fără rovinietă și peaj valabile, se arată în Nota de Fundamentare.
Până atunci, rovinieta și taxa de pod de la Fetești se pot plăti prin mijloacele disponibile acum: direct la benzinării, în puncte de taxare, online (prin aplicația eTarife a CNAIR sau pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro) ori prin SMS.
Pe rețeaua de Autostrăzi și Drumuri Naționale, CNAIR are montate circa 100 de camere care înregistrează automat lipsa rovinietei valabile. Taxa de drum trebuie achitată înaintea ieșirii din oraș sau chiar la intrarea în țară. În cazul taxei de la Fetești, tariful pentru trecerea podurilor Borcea și Cernavodă poate fi plătit și la sfârșitul zilei următoare trecerii. Spre deosebire de amenzile pentru lipsa rovinietei, sancțiunile pentru neplata peajului se înregistrează la fiecare trecere.
În 2021, CNAIR a emis peste 700 000 de sancțiuni pentru neplata rovinietei, dublu față de amenzile aplicate în 2015.
Din 22 august, cuantumul amenzilor pentru rovinietă s-a mărit, în urma unei inițiative a ministerului Transporturilor, după mai mult de un deceniu de când au rămas neschimbate. Astfel, pentru un autoturism contravenientul va plăti între 275 și 550 de lei.
Restul noilor tarife ce se aplică sunt:
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);
vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);
vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).