Ryanair se aşteaptă ca numărul de pasageri din Europa Centrală şi de Est să crească cu cel puţin 50% în următorii 10 ani

Ryanair pixabay.com

Compania aeriană low-cost Ryanair se aşteaptă ca numărul de pasageri din Europa Centrală şi de Est să crească cu cel puţin 50% în următorul deceniu, intenţionând să domine o piaţă mai puţin dezvoltată care este vizată şi de rivalul Wizz Air, a declarat marţi directorul regional Alicja Wojcik-Golebiowska, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Transportatorul îşi propune să ajungă la o poziţie dominantă în ţări precum România, Bulgaria şi Ungaria.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a comandat aproximativ 300 de avioane Boeing şi vrea să profite de revenirea traficului aerian după pandemia de COVID-19, în condiţiile în care spune că există cerere pentru noi rute spre Europa de Est.

“Vrem să ne concentrăm foarte mult pe această regiune. Vedem că această regiune va fi o parte importantă din următoarea noastră expansiune”, a spus Alicja Wojcik-Golebiowska, director Ryanair pentru Europa Centrală şi de Est şi ţările baltice într-un interviu pentru Reuters. “Este destul de greu la acest moment să vorbim despre cifre precise dar sperăm că întreaga regiune va creşte cu cel puţin 50%”, a adăugat Alicja Wojcik-Golebiowska.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Chiar dacă Polonia este de mult timp o piaţă importantă pentru Ryanair, Wojcik-Golebiowska a precizat că transportatorul irlandez îşi dublează acum eforturile pentru alte ţări din regiune. “Vedem cum Europa Centrală şi de Est a fost lăsată în urmă în ultimii ani. Aşa că vrem să recuperăm decalajul în această regiune pentru a ajunge din urmă cele mai dezvoltate pieţe ale noastre, precum Spania, Italia sau Polonia”, a spus Wojcik-Golebiowska.

Compania aeriană ungară Wizz Air va fi principalul competitor al Ryanair deoarece oferă tarife reduse similare precum şi legături cu Orientul Mijlociu.

Întrebată cum anume intenţionează Ryanair să concureze cu Wizz Air, Wojcik-Golebiowska a spus că transportatorul irlandez va utiliza “cele mai bune tarife, cu cea mai bună punctualitate şi de asemenea ne vom asigura că nu vom avea întârzieri sau anulări”.

De asemenea, directorul Ryanair pentru Europa Centrală şi de Est a spus că transportatorul îşi propune să ajungă la o poziţie dominantă în ţări precum România, Bulgaria şi Ungaria. “Vrem să facem acest lucru prin oferirea mai multor rute la preţuri mai mici şi cu mai multe opţiuni de călătorie pentru pasagerii noştri”, a spus Wojcik-Golebiowska.

Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa şi compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda şi Malta Air. Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de ţări şi oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.