Saitos, producător băimărean de kürtőskalács, a cerut să fie pus sub protecția concordatului preventiv, în încercarea evitării insolvenței, potrivit 2mnews.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acesta deține 10 spații comerciale în Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca și Sibiu și două puncte de tip rulotă pe care le deplasează la evenimentele publice.
Concordatul preventiv este o procedură de prevenire a insolvenței în care, în esență, debitorul nu pierde controlul afacerii sale, obține suspendarea executărilor silite și a curgerii dobânzilor, penalităților de întârziere și a oricăror cheltuieli aferente creanțelor, pe o perioadă de 4-12 luni, blochează posibilitatea creditorilor de a-i cere insolvența și își achită datoriile în baza unui plan de restructurare putând negocia cu creditorii atât cuantumurilor, cât și termenele de plată ale creanțelor.
Cererea a fost înregistrată marți, 20 mai 2025, și va fi soluționată de magistrații Secției a 22-a civilă de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș.
Firma are 41 de angajați și a închis anul trecut cu cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa economică, respectiv cu peste 5,57 milioane de lei, și și-a redus datoriile până la sub 855 de mii de lei.
Firma Saitos activează pe scena economică băimăreană din anul 2009, iar în ultimii 6 ani a raportat cifre de afaceri din 7 cifre și mereu în creștere. Producătorul de kurtoskalacs este deținut de familia de antreprenori Saitos și de-a lungul timpului produsele sale au câștigat mai multe premii la concursurile de profil.