Sancţiunile occidentale impuse Rusiei au reajustat livrările de energie: Emiratele Arabe primesc tot mai mult petrol rusesc

petrolier Sursa foto: Dreamstime

Emiratele Arabe Unite au început să primească tot mai multe tancuri petroliere încărcate cu ţiţei rusesc, potrivit datelor furnizate de traderi şi firmele care urmăresc mişcările navelor, un alt exemplu al modului în care sancţiunile occidentale impuse Rusiei au reajustat livrările tradiţionale de energie, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Aceste evoluţii scot de asemenea în evidenţă creşterea cooperării între Rusia şi producătorii de petrol din Golful Persic, precum Arabia Saudită şi EAU. Statele din Golful Persic s-au opus presiunilor SUA de a ajuta la izolarea Rusiei şi a pompa mai mult petrol pe piaţă, pentru a înlocui livrările de ţiţei rusesc, care acum sunt supuse sancţiunilor occidentale.

Chiar dacă nu se ştie în mod exact când anume a început EAU să importe ţiţei din Rusia, datele firmelor care urmăresc mişcările navelor arată că volumele au crescut după debutul invadării Ucrainei, în luna februarie 2022, şi după ce Occidentul a impus sancţiuni Moscovei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform acestor date, aproximativ 1,5 milioane de barili de petrol rusesc au ajuns în Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai mari producători mondiali de petrol, începând din luna noiembrie 2022, iar livrările fie au început, fie s-au majorat semnificativ, la începutul anului 2022.

Firma de consultanţă în energie Kpler susţine că prima livrare de petrol rusesc către EAU a fost făcută în 2019 însă livrările au crescut începând din luna aprilie 2022, cu o pauză în perioada iulie-octombrie 2022.

Datele firmei Eikon arată că primele livrări de petrol rusesc au ajuns în EAU în 2022 iar volumul livrărilor a explodat din aprilie 2022.

Arabia Saudită a început şi ea să importe cantităţi semnificative de păcură din Rusia care este folosită în termocentralele din Arabia Saudită pentru a elibera mai mult petrol propriu care să fie exportat. Anterior, a fost raportată doar o singură livrare de ţiţei rusesc către EAU.

China, India, mai multe ţări africane şi alte state din Orientul Mijlociu şi-au majorat şi ele importurile de ţiţei şi produse rafinate ruseşti, în tip ce alte ţări au interzis sau au descurajat astfel de achiziţii.

Emiratele Arabe Unite au menţinut de asemenea cooperarea cu Rusia în cadrul alianţei globale a marilor producători de petrol, cunoscută sub denumirea OPEC+.

Datele consultate de Reuters arată că prima livrare de ţiţei rusesc a ajuns la rafinăria Ruwais din Emiratele Arabe Unite în luna noiembrie 2022. O altă livrare de ţiţei rusesc a ajuns la hub-ul petrolier Fujairah din EAU la începutul acestei luni. Firma de consultanţă Kpler a confirmat că aceste două livrări au avut loc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: