Șantierele din București: Au fost deblocate lucrările pentru modernizarea bulevardului Prelungirea Ghencea / Cum au explicat consilierii social-democrați blocarea proiectului în ultimele 3 luni

prelungirea ghencea

Consiliul General al Municipiului București a votat într-un final, la a cincea ședință în acest sens, aprobarea exproprierilor pentru continuarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Prelungirea Ghencea și a altor patru proiecte unde sunt necesare exproprieri care se aprobă cu majoritate calificată: străpungerea Splaiul Dudescu-Vitan Bârzești, drum de legătură între strada Biharia și cartierul Henri Coandă și bucla de întoarcere a tramvaiului pentru linia 5 în zona Băneasa, pe bulevardul Aerogării.

Aprobarea declanșării exproprierilor pentru cele patru proiecte s-a făcut cu majoritate calificată, 2/3 din votul consilierilor generali, de această dată social-democrații fiind prezenți la vot. Rareș Hopincă, consilier general din partea PSD a explicat că până acum grupul PSD a refuzat să aprobe cele patru proiecte pentru că încă nu era votat și bugetul PMB: „Bateți la uși deschise. Noi am spus că votăm proiectele, dar când ne cereți votul să o faceți legal, după ce Primăria are buget” (n.r bugetul Primăriei Capitalei pentru 2022 a fost aprobat luni cu votul consilierilor PNL și USR, social-democrații boicotând ședința).

În lipsa exproprierilor, modernizarea bulevardului Prelungirea Ghencea, cel mai mare șantier din București, nu se putea face pe întreaga lungime de 6 kilometri, ci doar pe un segment de 750 de metri unde PMB lucrează în regie proprie cu Trustul de Clădiri Metropolitane.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Blocarea proiectului a fost criticată și de locuitorii din zonă, reprezentați prin Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea care au cerut, înaintea ședinței de vineri, aprobarea proiectului: „Oamenii din Prelungirea Ghencea cer aprobarea exproprierilor necesare continuarii lucrarilor la Supralargirea Prelungirea Ghencea Domnesti. Acest proiect de hotarare s-a mai aflat o data pe ordinea de zi a sedintei de CGMB in 10 febr. dar o parte din consilierii generali au ales sa paraseasca sedinta online si sa nu voteze exproprierile pentru care era necesar un vot de 2/3 din numarul total al consilierilor. Asociatia Initiativa Prelungirea Ghencea solicita tuturor consilierilor generali ai municipiului Bucuresti sa aprobe prin votul lor in sedinta de vineri 25 febr. actualizarea sumelor necesare exproprierilor din zona, fara de care executantul lucrarii nu poate avansa pe alte tronsoane ale santierului. Facem apel la consilierii generali, indiferent de partidul din care fac parte, sa voteze pentru a permite astfel continuarea proiectului si nu tergiversarea lui”.

Trustul de Clădiri Metropolitane a lansat la sfârșitul lunii trecute o licitație pentru achiziția materialelor necesare lucrărilor la rețeaua de canalizare pe Prelungirea Ghencea.

Străpungerea Sălăjan – Vitan

A trecut la vot cu majoritate calificată și Etapa II a străpungerii Splaiul Dudescu – Calea Vitan. Lucrările ar putea fi continuate în regie proprie, cu Trustul de Clădiri Metropolitane, spunea, în toamna anului trecut, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

„Strada Iuliu Hațieganu (care în prezent are doar 2 benzi de circulație, câte una pe sens) va fi lărgită la 6 benzi, câte 3 pe fiecare sens. Această arteră va crea o legătură utilă între sudul și estul capitalei, fluidizând traficul între cartierele din sectorul 3 și 4.În plus, această arteră va fluidiza accesul rutier spre autostrada soarelui, degrevând semnificativ traficul de pe centura Bucureștiului, în zona autostrăzii A2. Această lucrare reprezintă etapa a II-a a proiectului Străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, Km 2+400 – Intersecția Calea Vitan Bârzești”, potrivit lui.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu au explicat nimic papagalii ăia psd!
    Capete pătrate!
    Iau bani si cascaval!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.