O linie charter directă între Bucureşti şi Plovdiv va fi lansată, în această iarnă, pentru a stimula turismul în regiunea Pamporovo, o destinație preferată de schi pentru mulți români, transmite BTA, citată de Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Anunţul a fost făcut de directorul executiv al companiei Pamporovo AD, Marian Beliakov, în cadrul unei întâlniri desfăşurată joi la Ambasada Bulgariei din România.

La Bucureşti, Marian Beliakov şi Aleksandra Ţankova, responsabilă cu turismul de sănătate în staţiune, au prezentat oportunităţile pe care acesta le oferă pentru recreere, sport etc. în cadrul întâlnirii special organizate cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ai administraţiei municipale a capitalei României şi ai industriei turismului.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, a amintit de o altă întâlnire similară în România, în urmă cu câteva zile, care a promovat moştenirea culturală şi istorică a Bulgariei. Pe 7 octombrie, ministrul turismului din Bulgaria, Evtim Miloşev, a convenit împreună cu omologul său român, Ştefan-Radu Oprea, să consolideze cooperarea dintre cele două ţări pentru prezentarea unui produs turistic comun.

Radko Vlaikov a adăugat că acest lucru ar putea contribui şi la creşterea fluxului turistic între Bulgaria şi România în ambele sensuri. “De multă vreme, împreună cu colegii şi miniştrii, am discutat că este necesară popularizarea oportunităţilor pentru turismul de iarnă în Bulgaria. Eu însumi schiez de 35 de ani. Alături de facilităţile pentru acest sport, Pamporovo oferă privelişti naturale incredibile, infrastructură bună, hoteluri şi restaurante”, a menţionat Vlaikov. Marian Beliakov a adăugat că, în practică, Pamporovo este cea mai apropiată staţiune de iarnă de România.

Cu maşina, călătoria durează aproximativ 6 ore, iar singura conexiune aeriană este între Bucureşti şi Sofia. Zborul charter va dura aproximativ 40 de minute de la Bucureşti la Plovdiv, de unde va avea loc un transfer organizat la Pamporovo. Beliakov a adăugat că zborurile vor fi în fiecare sâmbătă dimineaţă şi vor fi operate de un avion Airbus 220, iar în afară de pachetele turistice organizate, dacă sunt locuri disponibile, biletele se vor putea vinde liber.

Sursa: BTA / Rador Radio România