Sursa foto: Dreamstime
Ca urmare a angajamentului asumat de guvern de a realiza numiri pe mandate definitive pe 4 ani, un semnal pozitiv și mult așteptat de piață, mai multe ministere au început să publice scrisorile de așteptări ale companiilor, etapă necesară pentru realizarea procedurilor de selecție a conducerilor administrative ale societăților de stat, care indică candidaților perspectiva acționarilor și obiectivele pe care aceștia se angajează să le îndeplinească.
Am analizat o serie de scrisori de așteptare și am constatat că unele dintre acestea indică, printre altele, structura indicatorilor de performanță pentru care viitorii administratori vor trebui să propună ținte, și în raport cu care performanța în administrare le va fi evaluată.
La categoria indicatorilor financiari am regăsit indicatori precum: „reducerea cheltuielilor cu personalul la 1.000 lei venituri”, „reducerea cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare”, „creșterea productivității muncii”, ș.a.m.d. Însă printre aceștia nu am regăsit nici un indicator de „profit” sau „rentabilitate a capitalurilor”, în condițiile în care, se știe, obiectivul oricărui acționar este să obțină valoare adăugată (adică profit) din capitalurile date în administrarea conducătorilor acestor companii. Realitatea economiei românești arată că multe societăți cu capital de stat întocmesc bugete (aprobate de adunările generale ale acționarilor) în care își propun înregistrarea de pierderi anuale și, foarte adesea, conducerile acestor companii primesc chiar remunerație – sub forma componentei variabile – pentru planificarea și realizarea de pierderi.
O întrebare legitimă ce poate fi adresată și pe care o vom explica în cele ce urmează este: De ce este esențial ca orice companie să înregistreze profit, fie ea privată sau cu capital de stat?
În primul rând legea fundamentală a societăților (legea 31/1990) stabilește că orice societate, indiferent de forma de organizare, are ca scop realizarea de profit. De altfel, acesta este și motivul pentru care societățile, fie că sunt SA sau SRL, se numesc „for profit organisations”. Profitul reprezintă validarea faptului că afacerea este viabilă, respectiv că societatea produce un bun sau prestează un serviciu care este cerut de piață și o face în condiții de rentabilitate.
În al doilea rând, a acționa într-o piață concurențială și a produce un bun sau a presta un serviciu în condiții de pierdere este împotriva principiilor de concurență, iar acest lucru este calificat drept „concurență neloială”. Acesta este și motivul pentru care legea concurenței interzice, spre exemplu, vânzarea de produse/prestarea de servicii sub costuri, cu excepția situațiilor reglementate precum lichidarea de stocuri.
În al treilea rând, și poate cel mai important într-o economie de piață funcțională, îl reprezintă faptul că profitul este motorul dezvoltării. Potrivit principiilor economice, sursele interne care susțin realizarea investițiilor sunt: profitul, fondul de amortizare și alte rezerve care sunt constituite tot din profit. Așadar, principala sursă de realizare a investițiilor o reprezintă profitul, iar lipsa acestuia conduce la o reacție în lanț, pentru că, dacă nu exista profit, practic fondul de amortizare devine insuficient pentru a asigura înlocuirea echipamentelor în viitor. Mai mult, în condițiile apariției unor noi tehnologii, utilajele și echipamentele pot ieși din uz chiar înainte de amortizarea completă, de aceea este atât de important ca profitul să fie obiectivul principal al oricărei companii.
În al patrulea rând, pentru a putea accesa resurse externe societății, de tipul creditelor bancare, emisiuni de obligațiuni sau orice alt tip de finanțare, orice partener financiar va analiza viabilitatea afacerii și va solicita și o contribuție proprie pentru realizarea investiților, contribuție ce nu poate fi acoperită decât din profit sau fondul de amortizare. Prin urmare, nicio companie nu poate realiza investiții decât dacă înregistrează profit.
Este adevărat că pot exista momente în evoluția unei companii când, din varii motive, pot fi înregistrate pierderi, care sunt suportate din capitalul acționarilor, însă în astfel de situații administratorii trebuie să elaboreze planuri de măsuri pentru realizarea de profit în anul/anii următori. Acesta este și motivul pentru care, la aprobarea situațiilor financiare anuale, administratorii societăților care înregistrează pierderi sunt obligați de reglementări să indice modul în care vor acoperi pierderile înregistrate în anul anterior.
Odată ce am demonstrat necesitatea de a face profit, să vedem ce se întâmplă cu profitul? În situația în care societatea înregistrează profit, acesta poate fi utilizat, în totalitate, ca sursă pentru realizarea de investiții (administratorii propun acest lucru, iar acționarii îl aprobă). O altă alternativă este aceea în care profitul poate fi distribuit acționarilor, în totalitate sau în parte, sub formă de dividende. Acest lucru se întâmplă dacă administratorii nu au planuri de investiții ori sursele pe care le au la dispoziție din fondurile de amortizare sau rezerve sunt suficiente. Motivația pentru o astfel de propunere vine, de regulă, din faptul că surplusul de fonduri neutilizat erodează randamentul capitalului (ROE), adică rentabilitatea capitalului neintrodus în circuitul economic (chiar dacă stau în conturi bancare) este negativă sau extrem de mică.
Pe de altă parte există și situația companiilor de stat care înregistrează profit, acestea fiind de regulă companii listate, și la care statul a reglementat o politică „extremă” în materie de politică de dividende, respectiv aceea de a distribui 90% din profit sub formă de dividende, adică aproape tot profitul având în vedere obligația legală de a constitui rezerve legale de 5% din profitul realizat.
În raport cu cele două situații prezentate mai sus, constatăm că Statul abordează poziții extreme în relația cu companiile la care deține participații: fie nu fixează ținte de profit încurajând-le să facă pierderi, care sunt susținute din subvenții și majorări de capital din fonduri de la bugetul de stat, fie stabilește o rată de distribuție a profitului exclusiv, sau aproape exclusiv, în favoarea acționarilor, limitând astfel posibilitățile de investire și dezvoltare a acestor companii.
În speranța că argumentația de mai sus susținută în mod obiectiv de legile și principiile care guvernează economia, au fost suficient de convingătoare, adresăm instituțiilor Statului, care au calitatea de „mandatar” al poporului în gestionarea avuției naționale, următoarele întrebări legate de „așteptările” sale (astfel cum sunt acestea enumerate în scrisorile de așteptare):
- Dacă profitul este un indicator esențial pentru evaluarea rentabilității/viabilității unei afaceri, atunci de ce nu includ toate Scrisorile de așteptări obligativitatea stabilirii unor ținte pentru acest indicator?
- Este politica de dividend actuală (90% distribuire) una care favorizează dezvoltarea companiilor și care încurajează concurența loială?
- Este moral ca valoarea generată de companiile viabile să fie redirecționată către companii sau activități care nu sunt producătoare de valoare adăugată prin acordarea de subvenții sau majorare de capital către companiile care înregistrează pierderi?
AAI așteaptă cu interes răspunsul la cele trei întrebări și se angajează să continue monitorizarea practicilor de guvernanță ale companiilor cu acționariat public (listate) sau de stat (integral sau majoritar) în scopul îmbunătățirii principiilor de guvernanță dar și a evidențierii celor mai bine practici din domeniu.
Articol de opinie realizat de Asociația Administratorilor Independenți.
Asociația Administratorilor Independenți („AAI”) este o asociație profesională ce are ca misiune promovarea principiilor și standardelor de guvernanță și consolidarea statutului profesional de membru independent în consiliile de administrație. AAI își propune să contribuie la îmbunătățirea standardelor profesionale ale membrilor neexecutivi din consiliile de administrație în scopul dezvoltarii și creșterii valorii companiilor românești. AAI este membru ecoDa – Confederația Europeană a Asociațiilor și Institutelor directorilor și administratorilor neexecutivi din Europa ce reunesc pentru 50.000 de directori. Aceasta reprezintă interesele profesionale ale membrilor săi, îndeosebi în relația cu Parlamentul și Comisia Europeană. O singură asociație din fiecare țară poate fi membru ecoDa, iar AAI este unic reprezentant al României în această prestigioasă organizație pan-europeană.