Secretarul de stat George Niculescu din Ministerul Energiei a dat asigurări că România poate să facă faţă reducerii cu 15% a consumului de gaze, recomandată de UE, menţionând că în prezent este vorba de o acţiune voluntară şi că există „nişte flexibilităţi” care se iau în calcul la această reducere, cum ar fi gradul de umplere a depozitelor şi consumul industriei non-energetice, scrie Agerpres.
„România a susţinut întotdeauna independenţa energetică, ne-am dorit întotdeauna şi ne dorim în continuare diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi cu energie electrică. De aceea, această reducere voluntară, practic, în situaţia în care se află România astăzi, din punctul meu de vedere, cred că România poate să facă faţă la această reducere voluntară. Sunt nişte flexibilităţi care se iau în calcul la această reducere, în sensul în care avem gradul de umplere al depozitelor, acest grad de umplere (…) poate reduce din obligaţia de reducere de 15% şi, de asemenea, este luat în considerare şi consumul industriei non-energetice, aşa cum este el prezentat pe site-ul Eurostat, iarăşi o cantitate de gaze naturale care se poate reduce din acest procent de 15%”, a afirmat Niculescu, după şedinţa de guvern.
Întrebat dacă în România s-ar impune această reducere de 15% voluntară, Niculescu a precizat că „fiecare este liber să procedeze cum consideră, atât timp cât este vorba de o acţiune voluntară”.
„Fiind o acţiune voluntară, nu este o obligaţie deocamdată, dacă situaţia o va impune, atunci se transformă într-o obligaţie. Eu cred că, indiferent de cantitatea de gaze naturale pe care o avem înmagazinată, indiferent că aceasta este medie, din punctul meu de vedere, întotdeauna am făcut-o şi o voi face, într-un mod cât se poate de respectuos, am îndemnat şi voi îndemna la consumul responsabil de energie electrică şi de gaze naturale. Fiind o acţiune voluntară, fiecare este liber să procedeze aşa cum doreşte”, a mai spus Niculescu.
Potrivit acestuia, până la 31 octombrie va fi modificat Regulamentul care prevede planul de urgenţă, rolul şi responsabilităţile întreprinderilor care activează în domeniul gazelor naturale din România, activităţile individuale ale entităţilor implicate în prevenirea situaţiilor de criză.
„În momentul de faţă, consumatorii casnici, IMM-urile, infrastructura critică şi producătorii de energie termică nu vor fi afectaţi de această reducere a consumului. În urma actualizării regulamentului, la care avem termen până pe 31 octombrie să o facem, în urma discuţiilor pe care le vom avea cu tot ce înseamnă mari consumatori de energie electrică, gaze naturale, cu sectorul energetic, vom stabili, prin modificarea regulamentului, efectiv cum se vor face aceste reduceri de gaze. Ele, în principiu, se vor face proporţional până la suportabilitatea tehnică a echipamentelor care sunt aferente acestor companii consumatoare de gaze naturale, în aşa fel încât aceste instalaţii consumatoare de gaze naturale să nu fie afectate negativ din punct de vedere tehnic, nu ştiu, printr-o scădere bruscă a consumului de gaze”, a mai precizat secretarul de stat.
Întrebat dacă Guvernul va cere companiilor să reducă consumul de la 1 august, Niculescu a reiterat că nu este o măsură obligatorie la nivelul UE.
„Având în vedere că nu este instituită o obligaţie, Guvernul nu poate interveni şi să solicite imperativ acest lucru vreunui grup de firme sau companii de la 1 august. Vă confirm lucrul acesta şi vă repet faptul că dacă o companie doreşte să facă lucrul acesta în mod voluntar, poate să o facă. În momentul de faţă nu este instituită niciun fel de obligaţie în sensul acesta. (…) Decizia de ieri adoptată la Bruxelles prevede că în cazul instituirii stării de alertă la nivel european, această măsură devine obligatorie şi atunci, pe baza regulamentului care va fi modificat, se va reduce consumul de gaze naturale într-un mod proporţional, în aşa fel încât să nu fie afectate echipamentele companiilor producătoare”, a subliniat el.
Potrivit secretarului de stat, o recomandare de consum eficient al energiei electrice sau a gazelor naturale este „un lucru de bun simţ”
„Lucrurile astea le fac la mine acasă. Sunt lucrurile, aşa cum am spus, de bun simţ, am mai spus şi anul trecut cred: să stingi lumina în camera în care nu stai, să îţi setezi temperatura ambientală într-un mod în care nu trebuie să sufere nimeni de frig sau să stea prea mult în căldură, dar în modul în care consumul tinde să scadă, cred că este un lucru bun de făcut”, a mai spus acesta.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un plan de reducere coordonată a consumului de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE.