Sesiunea de depunere a dosarelor pentru schema de ajutor de stat pentru industria materialelor de construcții va avea loc între 15 februarie-15 martie/ Oprea: Până la sfârșitul lunii mai să se semneze acordurile și companiile să demareze investițiile în cursul acestui an

Constructii Sursă foto: Unsplash

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a declarat că între 15 februarie si 15 martie va fi deschisă sesiunea de depunere a proiectelor din Programul naţional pentru dezvoltarea producției interne de produse şi materiale de construcții – ConstructPLUS. Acesta precizează că până la sfârșitul lunii mai să se semneze acordurile de finanțare astfel încât companiile să demareze investițiile în cursul acestui an.

„Între 15 februarie și 15 martie va fi deschisă sesiunea de depunere a proiectelor. Până la sfârșitul lunii mai să putem să fim în situația de a semna acordurile de finanțare astfel încât aceste investiții să demareze în cursul acestui an. Țintim reducere deficitului comercial pentru că avem în zona materiale de construcții un deficit de 8 miliarde euro și trebuie să producem în România mai multe materiale de construcții. Dorim dezvoltarea județelor mai puțin dezvoltate”, a declarat Radu Oprea.

Acesta a precizat și care vor fi șase criterii de selecție: zonele mai puțin dezvoltate, localitățile mai puțin numeroase, tipul de investiții, dezechilibru în balanța comercială, valoarea capitalului social și valoare investiției.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Dorim o reducere substanțială a importurilor pe care le facem azi. Vrem să profităm de toate fondurile UE pentru tot ce înseamnă construcții, de la școli, UAT- uri, până la spitale, construcții  zona privată. Toate susținute de materiale de construcții produse în România”, a mai declarat Oprea.

Reamintim că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului solicitantului aferent schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producției interne de produse şi materiale de construcții.

În baza Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții aprobat prin OUG nr. 68/2023 s-a instituit o schema de ajutor de stat care are în vedere dezvoltarea regională și urmărește: reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții;  stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate; creșterea producției interne de produse și materiale de construcții.

Conform notei de fundamentare a proiectului, prin schema de ajutor de stat, se finanțează, prin granturi, investiţii în active corporale și necorporale legate de înființarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente sau diversificarea producţiei unei unităţi prin produse sau servicii care nu au fost fabricate anterior în unitate. Schema de ajutor de stat este multianuală, respectiv pentru perioada 2023-2026, bugetul alocat acesteia fiind echivalentul în lei al sumei de 596 milioane euro. Pentru anul 2024, bugetul alocat respectivei scheme este de 750 milioane lei.

Proiectul pentru ghidul solicitantului poate fi consultat AICI

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.