Ciserom Sebeș, odată unul dintre cei mai mari producători de ciorapi din Europa, se află acum la final de drum. Cu o istorie de aproape un secol, fabrica va fi închisă în martie, iar cei 98 de angajați rămași vor fi disponibilizați.
O companie din Sibiu, care a achiziționat anul trecut pachetul majoritar de acțiuni, a decis să renunțe la producție. „Era o activitate uriașă, pe trei schimburi”, spune Mihai Petrescu, fost angajat timp de 31 de ani, citat de Ziarul Unirea. Pentru locuitorii din Sebeș, Ciserom era „fabrica mea” pentru că aproape fiecare familie a avut un membru angajat aici.
O istorie de succes transformată într-o poveste tristă
Pentru locuitorii din Sebeș, Ciserom era mai mult decât o fabrică – era un reper al orașului. La apogeu, peste 3.500 de oameni lucrau în trei schimburi, fabricând milioane de perechi de ciorapi, exportate în peste 35 de țări.
„Când se ieșea din schimb, era o mare de oameni, ca furnicile”, rememorează Mihai Petrescu.
Privatizată prin metoda MEBO, fabrica a fost preluată de salariați, dar ulterior, acțiunile au ajuns în mâinile unor investitori mai mari. Schimbările economice, competiția acerbă din piață și lipsa investițiilor în utilaje moderne au dus la declinul treptat al fabricii.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Decizii manageriale contestate
Dacă în 2018 mai existau peste 300 de angajați, numărul acestora a scăzut constant. Fabrica a alternat între profit și pierderi majore, ajungând în 2023 la un deficit de peste 1,8 milioane de lei.
Pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de Lex Imob Invest SRL, o firmă de dezvoltare imobiliară, care a decis rapid închiderea fabricii. Disponibilizările au început deja.
Angajații rămași și-au păstrat speranța până în ultimul moment, dar situația financiară precara a fabricii a dus la o decizie implacabilă.
„A fost a doua din Europa fabrica noastră. E păcat pentru oameni, mai ales că mulți mai aveau foarte puțin până la pensie”, spune cu amărăciune Mihai Petrescu.
De la apogeu la faliment
Ciserom avea o capacitate de producție de 10 milioane de perechi de ciorapi pe an, iar produsele sale erau recunoscute pentru calitate.
Odată cu închiderea fabricii, muncitorii, majoritatea trecuți de 50 de ani, se confruntă cu dificultăți majore în a-și găsi un nou loc de muncă.
La magazinul fabricii, ultimele perechi de șosete sunt vândute rapid la prețuri reduse. În curând, pe locul halei de producție ar putea să răsară blocuri de locuințe, iar fabrica va deveni doar o amintire pentru cei care i-au trăit vremurile de glorie.