Sibiu și Timișoara, cele mai accesibile orașe pentru studenții care vor să se mute în chirie. Bucureștiul și Clujul, la polul opus/ Care este bugetul studenților pentru a sta în chirie

imobiliar, locuinta, casa Sursa foto: Pexels/Photomix Company

Sibiu și Timișoara sunt cele mai accesibile orașe pentru studenții care vor să se mute în chirie, de la 200-210 euro/lună pentru o garsonieră la 400 euro/lună pentru un apartament de trei camere, potrivit unei analize realizate de Storia.ro. La polul opus se află București și Cluj-Napica. 

Cele mai mari prețuri sunt solicitate pentru închirierile în București și Cluj-Napoca (de la 290-300 eur/lună pentru o garsonieră la 550 eur/lună pentru un apartament de trei camere).

O garsonieră începe de la 200 de euro în Sibiu și ajunge la 300 de euro în Cluj-Napoca sau București. Spre comparație, la costul închirierii unui apartament de două camere din Cluj-Napoca poti închiria trei camere în Sibiu, Timișoara sau Iași. 

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

După Sibiu, Timișoara și Iașiul sunt cele mai accesibile orașe pentru închiriere, iar la polul opus, cele mai scumpe sunt Cluj-Napoca, Bucureștiul și Brașovul. 

Cea mai mare evoluție a prețurilor din iulie 2021 până în iulie 2022 a fost înregistrată în Cluj-Napoca, unde prețurile la garsoniere de închiriat au crescut cu 20%, la apartamentele de două camere cu 13%, iar la cele de trei camere cu 15%. Cluj-Napoca rămâne, ca și în cazul achizițiilor, cea mai scumpă piață imobiliară, în ciuda faptului că cel mai mare oraș universitar este Bucureștiul. 

Pe locul al doilea la creșterile medii ale prețurilor de închiriere (garsoniere și apartamente) s-au situat Bucureștiul și Brașovul – 11%, urmate de Timișoara, cu 10%. În București, creșterile au fost relativ temperate, iar prețurile la garsoniere au stagnat în Brașov, creșterea fiind dată mai degrabă de prețurile mai mari la apartamente de trei camere (+22%) și la cele de două camere (+11%). 

Iași, al treilea cel mai important centru universtar după numărul de studenți, a înregistrat cea mai moderată creștere dintre toate cele șase orase universitare analizate și rămâne cea mai ieftină piață de închirieri, cu o evoluție medie a prețurilor de doar +4%.

Pe lângă cele două mari creșteri care se detașează de media evoluțiilor prețurilor de închiriere (garsonierele din Cluj-Napoca – pentru care proprietarii solicită cu 20% mai mult față de anul trecut – și apartamentele de trei camere din Brașov – +22%), analiza Storia.ro a revelat o a treia mare creștere în Timișoara, unde închirierea apartamentelor de două camere costă cu 17% mai mult față de anul trecut. Cu toate acestea, în Timișoara prețul de închiriere a garsonierelor a crescut cel mai puțin, cu doar 5% față de anul trecut. 

Care este bugetul studenților care stau în chirie

Un sondaj recent realizat de Storia.ro în rândul a peste 5.000 de respondenți studenți din întreaga țară arată că 44% dintre aceștia sunt interesați de garsoniere de închiriat, 38% de apartamente de două camere și doar 8% de apartamente mai spațioase, de trei camere. Factorii care determină această distribuție sunt în ordinea importanței: bugetul disponibil, apropierea de facultate, nevoia de intimitate, nevoia de socializare, accesul la transport în comun, confortul, utilitățile și curățenia. 

Conform sondajului menționat anterior, studenții care încep să își caute locuri de închiriat declară că nu au avut opțiunea unui loc la cămin – 16%, iar 81% aleg această opțiune pentru mai mult confort locativ. 

Ca sursă de acoperire a cheltuielilor legate de locuința închiriată sau a costurilor percepute de cazare la cămin, 71% dintre studenții respondenți sunt ajutați de părinți integral, în timp ce 21% au ca sursă salariul propriu și doar 6% bursa oferită de facultate. 

Aproape 41% dintre respondenți sunt dispuși să ofere până la 200 de euro lunar pentru plata chiriei, 34% pot dispune de un buget cuprins între 200 și 300 de euro lunar și doar 10% își permit o chirie mai mare de 300 de euro pe lună.

În privința așteptărilor pe care le au de la proprietari, cele mai importante fac referire la oferta unui preț corect, la comportamente neintruzive din partea proprietarilor, receptivitatea acestora la îmbunătățirile care ar trebui aduse spațiului, dar și la încheierea contractelor de închiriere. 40% consideră, de asemenea, important și foarte important ca proprietarul să accepte plata chiriei online. 

Când vine vorba de locuință, așteptările studenților sunt modeste – aceasta trebuie să fie în primul rând curată, să fie situată într-o clădire cu vecini rezonabili, să fie perfect funcțională, dar mai contează și dotările cu mobilier și electrocasnice și costurile mici de întreținere (în ordinea importanței). 

În privința confortului oferit de locuință, pentru 76% dintre respondenți este important ca aceasta să nu necesite renovări, să aibă centrală termică proprie (61%), să aibă o compartimentare eficientă (54%), cu un mobilier modern și de calitate (51%), dar și să aibă o bucătărie închisă (48%), lumină naturală (45%) și un spațiu deschis tip balcon, terasă sau grădină (34%) sau un balcon închis (20%). 

Majoritatea studenților preferă să închirieze locuința pe o perioadă nedeterminată (45%), în timp ce un procent de 22% preferă perioadele contractuale fixe de peste 12 luni și 19% perioadele fixe de până la 12 luni. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: