Sindicaliștii din aparatul de lucru al Guvernului au transmis, într-un comunicat de joi, că se opun plafonării sporului pentru condiții periculoase și reducerii concediului special: ”Noi nu suntem ei. Noi suntem România funcțională”, au transmis aceștia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
G4Media a arătat joi cum Guvernul Bolojan va plafona vineri, printr-o ordonanță de urgență, la maximum 300 de lei brut sporul de condiții vătămătoare pe care îl iau sute de mii de bugetari, dar și ”concediile speciale”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pe care îl puteți consulta mai jos. Citește detalii aici.
Sindicaliștii critică mărirea numărului de vicepremieri și a consilierilor, dar și al celorlalți angajați:
- ”În timp ce se invocă „reforma statului”, Guvernul mărește schema politică de la vârful puterii: vicepremieri în plus, fiecare cu 4–6 consilieri, cu câte trei secretari de stat per cabinet, fiecare cu alți consilieri, plus șoferi, autoturisme, birouri, fonduri de protocol etc. Este o distribuire cinică a resurselor: reduceri pentru cei care muncesc, privilegii pentru cei care conduc. Aceasta nu este reformă; este dispreț față de munca noastră, față de sănătatea noastră, față de drepturile noastre”.
Angajații au mai spus că nu vor accepta ”ca statul să fie „suplu” doar acolo unde doare mai puțin politic”:
- ”Adică pe spatele celor care muncesc. Statul nu se „subțiază” tăind din drepturile celor care muncesc, ci din „grăsimea” politică ce parazitează bugetul public”.
știre în curs de actualizare
Comunicatul integral
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului își exprimă ferm opoziția față de intenția Guvernului de a adopta mâine, prin ordonanță de urgență, două măsuri care afectează în mod direct salariații din administrația publică și din sectorul bugetar:
- plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut/lună (aproximativ 172 lei net), indiferent de gravitatea sau specificul riscului.
- reducerea concediului suplimentar pentru muncă în condiții grele la doar 1–3 zile pe an, fără criterii clare și ignorând realitatea.
Aceste măsuri reprezintă, în fapt, o tăiere mascată a veniturilor și o minimizare a riscurilor reale la care sunt expuși angajați din toate domeniile bugetare – de la personal medical până la funcționari, care lucrează în medii toxice, insalubre sau solicitante fizic și psihic.
În timp ce se invocă „reforma statului”, Guvernul mărește schema politică de la vârful puterii: vicepremieri în plus, fiecare cu 4–6 consilieri, cu câte trei secretari de stat per cabinet, fiecare cu alți consilieri, plus șoferi, autoturisme, birouri, fonduri de protocol etc.
Este o distribuire cinică a resurselor: reduceri pentru cei care muncesc, privilegii pentru cei care conduc.
Aceasta nu este reformă; este dispreț față de munca noastră, față de sănătatea noastră, față de drepturile noastre.
Cerem Prim-ministrului României:
- să retragă proiectul de O.U.G. în forma actuală;
- să respecte dialogul social real, nu doar formal;
- să înceteze practica adoptării peste noapte a măsurilor cu impact salarial.
Nu vom accepta ca statul să fie „suplu” doar acolo unde doare mai puțin politic – adică pe spatele celor care muncesc. Statul nu se „subțiază” tăind din drepturile celor care muncesc, ci din „grăsimea” politică ce parazitează bugetul public.
NOI NU suntem ei.
NOI suntem Administrația publică.
Noi suntem România funcțională.