Sistemul Național de Gaze, în ultima zi din cel mai dificil sezon rece din istoria modernă: Consumuri foarte reduse, jumătate din gazele stocate anul trecut au rămas în depozite, Petrom produce pe jumătate cât Romgaz

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

România mai are 1,292 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, astăzi, când se închide oficial ciclul de extracție, pornit la 30 octombrie, și sezonul rece gazier, considerat cel mai dificil dintotdeauna datorită contextului oferit de războiul din Ucraina și sistării importurilor de gaz din Rusia. Acest lucru înseamnă că depozitele sunt încă 43% pline, un procent record de umplere în ultimii 30 de ani. România a trecut cu bine iarna 2022/2023, fără sincope în aprovizionarea cu gaze, ajutată de vremea relativ caldă și de faptul că industria nu prea a consumat, fiind preponderent închisă.

Potrivit datelor oferite de Transgaz, operatorul Sistemului Național de Transport, sunt cu 720 de milioane de metri cubi de gaze mai mult ca anul trecut, pe vremea asta. „Capacitatea tehnică maximă de înmagazinare este de aproximativ 3.070 milioane mc., din care depozitele Depogaz Ploiesti aproximativ 2.770 milioane mc, depozitul Depomureș aproximativ 300 milioane metri cubi, gradul de umplere al depozitelor este de aproximativ 42,5%, din care Depogaz Ploiești aproximativ 43,2%, depozitul Depomureș aproximativ 35,3%”, spun reprezentanții Transgaz.

Cât despre structura sursei de aprovizionare a României, în ultima zi din sezonul rece, aceasta este, tot potrivit Transgaz:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Consum de 30,0 milioane mc., acoperit din următoarele surse:

  • producție internă prin SNT – 23,8 milioane mc (Romgaz 13,3 milioane mc; OMV Petrom 7,1 milioane mc; BSOG (Marea Neagră – n.r.) 3,0 milioane mc; alți producători 0,4 milioane mc)
  • import – 2,9 milioane mc
  • export – 0,7 milioane mc
  • înmagazinat în depozite – 0,5 milioane mc
  • extras din depozite – 4,5 milioane mc”.

Consumul de gaze din România rămâne la valori foarte joase, în această perioadă, mediile zilnice fiind la sub 30 de milioane de metri cubi. Populația nu mai consumă prea mult, atât pentru că este mai cald, cât și pentru că gazul este scump, industria funcționează doar la avarie, marile fabrici energointensive sunt în general închise.

„Scăderea consumului intern de gaze a avut mai multe cauze. Statele membre UE au ajuns la un acord politic voluntar de reducere a cererii și, în consecință, a consumului intern de gaze naturale cu cel puțin 15% in perioada august 2022 – martie 2023, pentru a reduce dependența de resursele energetice ale Federației Ruse. Noi, în România, am luat în serios acest acord politic, iar instituțiile publice s-au străduit să reducă aceste consumuri. O scădere a consumurilor s-a constatat și la nivelul centralelor ce aprovizionează populația cu energie termică. Un alt motiv pentru care au scăzut consumurile, trebuie să recunoaștem, a fost și vremea, neașteptat de blândă în unele zone ale țării. Evident că, în aceste condiții, s-a consumat mai puțin gaz natural față de o iarnă grea! De asemenea, consumurile au scăzut și pentru că nu au funcționat combinate de îngrășăminte chimice, închise din varii motive. Toate acestea la un loc au determinat scăderea cererii interne de gaze naturale”, a spus pentru Economedia ministrul Energiei, Virgil Popescu.

2022 a fost anul de după 1989 cu cel mai mic consum de gaze de după Revoluție. Țara noastră a căzut sub 9 miliarde de metri cubi consum, o scădere cu 16% sub 2021, această contracție a consumul fiind anunțată chiar de directorul Romgaz, Răzavan Popescu, cel mai mare producător local. „Din punct de vedere al pieţei gazelor… a fost o schimbare mare de paradigmă în ceea ce priveşte atât siguranţa în aprovizionare cât şi volatilitatea excesivă a preţurilor. În acest moment, ne uităm că pe parcursul anului trecut în România consumul de gaze naturale a scăzut cu 16%”, a spus Popescu, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de profil.

Per total, consumul de gaze la nivelul întregii UE a scăzut cu 19% în 2022, parte din cauza prețurilor mari la gaze care au generat economii la populație și firme și parte pentru că totalul gazelor disponibile a fost mai mic, odată ce gazul rusesc aproape că a încetat să mai curgă către UE. Dar Comisia Europeană a și dispus unele măsuri pentru reducerea voluntară, la nivelul țărilor membre a consumului de gaze, măsuri care au dat roade. Acum, CE vrea să extindă pentru încă un an aceste măsuri. Luni, Comisia a propus luni prelungirea cu un an, până în martie 2024, a reducerii voluntare a cererii de gaze cu 15%, pe care statele membre o aplică de vara trecută ca măsură de urgenţă în contextul crizei energetice, informează agenţia EFE, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: