România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar record, situându-se la 9,3% din PIB conform metodologiei europene ESA și de 8,65% din PIB în termeni cash. Este cel mai ridicat deficit din Uniunea Europeană, depășind inclusiv Polonia (6,6% din PIB), Franța (5,8%) si Slovacia (5,3%). În valori absolute, statul român a cheltuit cu peste 160 de miliarde lei mai mult decât a încasat, amplificând dezechilibrul fiscal. Această abatere masivă a survenit în pofida angajamentelor anterioare de consolidare fiscală și plasează România într-o postură delicată în relația cu instituțiile europene și piețele financiare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pentru 2025, Guvernul și-a propus o țintă ambițioasă de deficit bugetar de 7% din PIB, conform legii bugetului. Cu toate acestea, execuția bugetară din primul trimestru al anului 2025 sugerează că atingerea acestei ținte va fi extrem de dificilă. În primele trei luni, deficitul a urcat la 2,3% din PIB, peste nivelul de aprox. 2% din PIB din T1 2024. Cu alte cuvinte, deficitul pe T1 2025 (cca 44 miliarde lei) este deja cu aproximativ 7 miliarde lei mai mare față de trimestrul similar al anului trecut. Dacă acest trend se menține, ajustarea până la 7% pe întreg anul pare improbabilă, în condițiile în care România ar fi trebuit de fapt să reducă deficitul de la aprox. 8,7% din PIB în 2024 la 7%. Creșterea cheltuielilor publice – mai ales a celor cu salariile bugetarilor – contracarează eforturile de consolidare. În T1 2025, cheltuielile de personal au crescut cu 15%, deși inflația anuală e în jur de 5%, semn că politicile de “înghețare” a salariilor bugetare au eșuat în practică. Această deraiere timpurie sporește riscul ca România să nu se încadreze nici în 2025 în traiectoria de reducere a deficitului agreată cu Comisia Europeană.
Deja Comisia Europeană a avertizat asupra abaterii înregistrate. Datele Eurostat publicate în aprilie 2025 confirmă că România a avut în 2024 cel mai mare deficit ESA din UE, de 9,3% din PIB, evidențiind discrepanța față de cifra cash de 8,65% raportată intern. Diferența provine din plățile amânate la final de an – “artificii” contabile care maschează temporar deficitul cash, dar care sunt incluse de metodologiile ESA, după cum explică analiștii. Astfel, situația reală a finanțelor publice este și mai fragilă decât indică execuția cash, crescând presiunea pentru măsuri corective imediate.
În fața acestui deficit bugetar, guvernul a început să contureze un pachet de măsuri fiscale fără precedent, pe care mediul de afaceri l-a numit deja o veritabilă “apocalipsă fiscală”. Printre principalele propuneri aflate în discuție se numără:
- Majorarea TVA de la cota standard de 19% la 21%, posibil cu eliminarea unora dintre cotele reduse (9%, 5%) existente. Media TVA în UE este aprox. 22%, astfel că o creștere în România ar alinia nivelul la cel european. Însă o astfel de măsură ar avea un impact inflaționist imediat, prin scumpirea tuturor produselor și serviciilor. Creșterea TVA la 21% este luată în calcul chiar înainte de alegerile din 2025, autoritățile semnalând aceste intenții în discuțiile cu CE și FMI încă din 2024.
- Majorarea impozitului pe profit al companiilor de la cota unică actuală de 16% către 19% sau chiar 20%. Aceasta ar fi prima creștere a cotei de profit din ultimii 20 de ani, marcând o ruptură de filosofia cotei unice. Scenariul de lucru indicat de surse guvernamentale este o cotă de 19% în 2025, dar nu este exclusă nici varianta 20%. Odată cu această modificare, impozitul pe dividende distribuite acționarilor ar urma să crească, de la 10% la 16%. Deja, începând cu 2023 impozitul pe dividende fusese majorat o dată (de la 5% la 8%) și a doua oară prin ordonanța trenuleț de la sfârșitul anului 2024, de la 8% la 10%, lovind în mod special microîntreprinderile și antreprenorii locali. O creștere la 16% ar așeza România la cel mai ridicat nivel din regiune la acest capitol (Polonia are 19%, Ungaria 15%, Cehia 15%, Bulgaria 5% – cu efect direct asupra atractivității de a investi capital într-o afacere românească.
- Alte măsuri fiscale și bugetare: reducerea plafonului de încadrare ca microîntreprindere (deja coborât la 250 mii € cifră de afaceri, si 100 mii € incepand cu 2026, se discută o scădere suplimentară la aprox. 88 mii €), creșterea taxelor locale pe proprietăți – cu aplicare din 2026.
Toate aceste măsuri sunt menite să majoreze veniturile statului și să diminueze cheltuielile, în încercarea de a obține ținta de deficit de 7% din PIB până la sfârșitul anului.
Implementarea acestor măsuri ar însemna o schimbare bruscă a modelului fiscal românesc, care în ultimii 15 ani s-a bazat pe cote reduse pentru a stimula investițiile și conformarea voluntară. Criticii subliniază însă că statul a ajuns în impas: fără creșteri de taxe, consolidarea bugetară este greu de realizat doar prin tăieri de cheltuieli pe termen scurt. Totuși, există un consens că majorările de impozite ar trebui însoțite de reforme structurale pentru a fi eficiente – altfel, există riscul ca povara fiscală suplimentară să sufoce economia fără a rezolva cauzele profunde ale deficitului.
Este de remarcat că guvernul anterior afirmase public că nu va crește taxele în 2025, însă realitatea execuției bugetare se pare că forțează practic această schimbare de paradigmă. Comunicatul Ministerului Finanțelor, deși reafirmă ținta de deficit de 7% pentru 2025, nu mai exclude explicit majorările de impozite, acestea devenind „principalul motiv” pentru care deficitul ar urma să scadă. Așadar, încrederea actorilor economici a fost deja zguduită de aceste semnale: pe de o parte necesitatea de a acoperi un deficit “care a depășit orice record”, pe de altă parte perspectiva unui val de scumpiri și poveri fiscale suplimentare după alegeri.
Dincolo de conjunctura pandemică sau de crizele recente (războiul din Ucraina, criza energetică) care au contribuit la creșterea cheltuielilor, România se confruntă cu probleme structurale vechi în finanțele publice, ce țin de dimensiunea și eficiența aparatului administrativ. Cheltuielile publice rigide – în special cu salariile bugetarilor și asistența socială – s-au mărit constant, fără ca veniturile fiscale (ca pondere în PIB) să țină pasul.
România are astăzi aproape 1,3 milioane de angajați la stat (bugetari), număr care a rămas relativ constant în ultimul deceniu și care reprezintă unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa ca procent din forța de muncă totală. Numărul funcționarilor publici (sens restrâns) este de aprox. 150 de mii, restul personalului bugetar fiind concentrat în sectoare esențiale (educație aprox. 295 de mii, sănătate aprox. 200 de mii, ordine publică etc.). Problema semnalată de mediul de afaceri nu este neapărat numărul total, ci ineficiența și supraîncărcarea birocratică din administrație.
Cheltuielile cu salariile din sectorul public au atins niveluri alarmante raportat la veniturile statului. În 2023, aproape 30% din toate veniturile bugetare au fost consumate de plata angajaților la stat, România situându-se la acest indicator pe locul 3 în UE. Spre comparație, media UE este în jur de 22%, iar Germania alocă doar aprox. 16% din veniturile publice pentru salariile propriilor bugetari. Cu alte cuvinte, România cheltuie de peste două ori mai mult (proporțional) decât Germania pentru aparatul de stat, ceea ce sugerează o ineficiență cronică.
Un alt factor structural este fragmentarea administrativ-teritorială. România are aprox. 3.000 de unități administrativ-teritoriale – un număr foarte mare în raport cu populația și cu capacitatea financiară locală. Există comune cu doar câteva mii sau chiar sute de locuitori, fiecare cu primar, consiliu local, aparat administrativ propriu, care generează costuri fixe considerabile, fără a avea o bază de impozitare suficientă.
Pe partea veniturilor, România suferă de o colectare fiscală deficitară și de o economie subdezvoltată în mediul rural, ceea ce explică parțial veniturile publice mici. Raportul taxe/PIB al României este cel mai scăzut din UE după Irlanda – doar 27% din PIB în 2023 față de o medie UE aprox. 41% din PIB. Aceasta nu înseamnă neapărat că taxele sunt prea mici, ci că baza de impozitare este restrânsă (mulți contribuabili cu venituri mici sau nefiscalizate) și că evaziunea fiscală rămâne o problemă majoră. Practic, statul nu reușește să strângă la buget nici măcar ceea ce i-ar permite nivelul actual al taxelor, din cauza muncii la negru și rezultatul modest al proiectelor de digitalizare a ANAF.
Astfel, înainte de a crește cotele de impozitare, consider că este esențială îmbunătățirea colectării.
În fața acestei realități, se conturează două direcții principale de acțiune pentru readucerea finanțelor publice pe un curs sustenabil: reforma administrativă (cu reducerea cheltuielilor structurale) și majorarea veniturilor fiscale (prin taxe mai mari și lărgirea bazei impozabile).
Deși majorarea taxelor oferă teoretic un beneficiu mai rapid pentru buget (venituri suplimentare încasate chiar din următoarele trimestre), aceasta vine cu efecte adverse în economie. Mediul de afaceri avertizează că o povară fiscală brusc mărită poate descuraja investițiile, slăbi consumul și împinge economia spre recesiune. În climatul de incertitudine creat, multe companii deja își amână planurile de extindere sau investițiile noi, așteptând clarificarea cadrului fiscal. Antreprenorii români, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM), resimt acut schimbările. În ultimii ani, fiscalitatea totală pe microîntreprinderi aproape s-a dublat, dacă în 2021 impozitele însumate reprezentau aprox. 6-8% cumulând impozitul pe venit și cel pe dividende, astăzi același sarcini sunt de 13%. Iar conform noilor propuneri, povara ar crește spre aprox. 32%, apropiindu-se de regimul marilor companii. Practic, avantajul fiscal al microîntreprinderilor va dispărea, forțând multe firme fie să se închidă, fie să se “ascundă” în economia subterană.
În concluzie, reforma administrativă profundă este dificilă, dar aduce beneficii sustenabile pe termen lung, pe când majorarea taxelor este ușor de impus pe termen scurt, dar riscă să dăuneze economiei reale. În esență, statul ar trebui să dea un exemplu prin reducerea risipei și optimizarea propriilor structuri, câștigând astfel spațiu fiscal, înainte de a cere sectorului privat să suporte biruri mai mari. Doar astfel măsurile de ajustare ar fi percepute ca echitabile și ar evita să arunce economia în spirala recesionară a taxelor mari și creșterii economice scăzute.
Orice plan de redresare fiscală trebuie să acorde o atenție deosebită antreprenoriatului autohton. Este unanim recunoscut că sectorul privat – și mai cu seamă IMM-urile – reprezintă motorul creșterii economice și al inovării. Prin urmare, strangularea lui prin supraimpozitare ar fi contraproductivă. Dimpotrivă, susținerea antreprenorilor în a-și dezvolta afacerile va avea pe termen lung efecte benefice și pentru buget: firme mai prospere înseamnă locuri de muncă mai multe (deci contribuții sociale și impozite pe salarii mai mari) și profituri mai mari (impozit pe profit și dividende mai consistent), precum și mai puține cheltuieli sociale (șomaj redus). Calculul este simplu: un IMM care crește de la 5 la 50 de angajați va aduce la buget mult mai mult decât ar aduce taxarea excesivă a aceluiași IMM rămas mic.
Mai mult, semnalele din piață sunt îngrijorătoare – numărul de noi firme cu capital străin a scăzut la începutul lui 2025, semn că investitorii străini devin precauți față de România. Instabilitatea legislativ-fiscală este adesea invocată de investitori drept un factor major de descurajare. Când regulile jocului se schimbă de la un an la altul, planurile de afaceri devin imposibil de predictibil, iar capitalul se orientează spre medii mai prietenoase.
Este notoriu cazul Ungariei, care după ce și-a stabilizat fiscalitatea (cota de 9% pe profit – cea mai scăzută din UE – și 15% la dividende), a reușit să atragă investiții masive în industrie și servicii în ultimul deceniu. Recent, Ungaria a implementat un sistem de administrare fiscală eficient (ANAF-ul maghiar este digitalizat complet, cu facturare electronică generalizată), reușind să colecteze TVA chiar cu cota record de 27% (cea mai mare din UE) fără evaziunea endemică de la noi.
Polonia a reușit să mențină un echilibru mai bun: deși a avut și ea un deficit ridicat în 2024 (6,6% din PIB), are un nivel al veniturilor bugetare de aprox. 35% din PIB.
Astfel, România riscă să piardă teren în competiția regională pentru investiții dacă nu oferă un cadru stabil și atractiv.
În final, cred ca argumentul central constă în faptul că disciplina bugetară pe termen lung se obține prin creștere economică sustenabilă, nu prin tăierea aripilor celor care produc valoare. Desigur, pe termen scurt e nevoie de ajustări – nimeni nu contestă necesitatea de a reduce deficitul bugetar. Dar modul în care o facem este crucial. O ajustare echilibrată ar trebui să combine: reducerea risipei din sectorul public (reformă administrativă și digitalizare), îmbunătățirea colectării (combaterea evaziunii și extinderea bazei de taxare prin aducerea la suprafață a economiei subterane) și, în ultimul rând, ajustări de taxe acolo unde este inevitabil, dar cu protejarea categoriilor vulnerabile și a micilor întreprinderi. Astfel, efectul asupra creșterii economice ar fi atenuat, permițând României să iasă din spirala deficitelor fără a intra în spirala recesiunii.
În anii următori, România are de gestionat o provocare fiscală formidabilă. Exemplele internaționale ne arată că echilibrul bugetar nu se atinge peste noapte și nici doar printr-o singură măsură magică. Este nevoie de un mix de politici coerente și de viziune pe termen lung. Iar această viziune ar trebui să aibă în centru cetățeanul contribuabil și antreprenorul – cei care, prin munca și inovația lor, generează avuția pe care statul o colectează. Susținerea antreprenoriatului românesc nu este doar o lozincă pro-business, ci o condiție pentru ca, peste 10 ani, să putem vorbi despre prosperitate și stabilitate financiară.
Mihaela Mitroi este doctor în economie, consultant fiscal cu peste 25 de ani de experienţă în cadrul celor mai mari firme de consultanţă. Este prima femeie din România ce a devenit partener într-un Big 4. A condus departamentul de consultanţă fiscală şi juridică din PwC România, a fost responsabilă pentru clusterul sud-estic. A fost partener al EY România responsabil pentru clusterul sud-estic. În prezent, Mihaela Mitroi este Managing Partner, Global Tax Advise.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.
