SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut de Fan Courier, inaugurează primul terminal intermodal, în urma unei investiții de 1,9 milioane euro

P3 Bucharest A1 Sursa foto: P3

SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut de FAN Courier, inaugurează primul terminal intermodal pe care îl operează exclusiv, investiție realizată în incinta parcului industrial P3 Bucharest A1, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit companiei, investiția realizată de SLS Cargo în parteneriat cu P3, în valoare de 1,9 milioane euro, îi conferă statutul de operator exclusiv al terminalului construit în parcul industrial și crește semnificativ capacitatea de operare a companiei oferită până acum doar prin intermediul terminalului feroviar de la Buftea. În ultimii 3 ani, SLS Cargo a acumulat o suprafață totală închiriată de peste 55.000 metri pătrați, devenind, astfel, al doilea cel mai important chiriaș al parcului deținut de P3 Logistic Parks de pe autostrada A1. 

„Noul terminal, SLS BUCHAREST INTERMODAL TERMINAL, vine în întâmpinarea nevoii de a identifica soluții pentru numărul mic de terminale feroviare raportat la optimul necesar pentru piața românească. Folosind noul terminal, SLS Cargo introduce conceptul de «o singură fereastră» deoarece combină serviciile de transport rutier, maritim și aerian cu oricare dintre serviciile de depozitare, distribuție și consultanță vamală aflate, de asemenea, în portofoliul nostru”, a declarat Mihai Stoica, Managing Director SLS Cargo. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit comunicatului, până la finalul anului în curs, compania estimează că în cadrul SLS Bucharest Intermodal Terminal se va atinge o capacitate de operare de până la 750 de containere lunar, pentru care se vor efectua în medie 4 manevre/container. Lunar, noul terminal va fi tranzitat de 15 trenuri care vor circula tur-retur pe traseul Constanța Port – SLS Bucharest Intermodal Terminal. 

Compania transmite că principalii beneficiari ai mărfurilor transportate vor fi preponderent din zona marilor parcuri logistice din vestul Capitalei. Containerele maritime vor transporta bunuri de larg consum, materiale de construcții sau alte materii prime. Noul terminal intermodal oferă un nivel mai ridicat de dinamică datorită scurtării timpilor de operare a trenurilor și de descărcare și livrare către clienți. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: