Spania ar prefera măsuri decise la nivelul UE pentru a ajuta la gestionarea preţurilor record ale energiei, a afirmat marţi ministrul Energiei şi Mediului, Teresa Ribera, la conferinţa Reuters Impact, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Întrebată de măsurile Guvernului de la Madrid, care au inclus un mecanism de recuperare a unei părţi din profiturile companiilor de utilităţi, pe care autorităţile le-au apreciat ca fiind excesive, Ribera a răspuns: „Dacă UE va adopta măsuri, vom fi încântaţi să mergem înainte cu ele şi să uităm de soluţiile naţionale”.

„Comisia Europeană a înţeles că este o situaţie dificilă, atât politic cât şi economic”, a explicat oficialul spaniol.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Arătând succesul schemei comune a UE de achiziţionare a vaccinurilor COVID-19, Ribera a sugerat că o platformă comună similară pentru achiziţionarea de gaze ar ajuta la atenuarea impactului majorării preţurilor.

Guvernele statelor membre UE sunt implicate săptămâna aceasta în discuţii cu privire la posibilitatea unui răspuns coordonat la actuala creştere a preţurilor la energie, în condiţiile în care consumatorii se pregătesc de facturile ridicate din sezonul de iarnă.

Liderii UE vor discuta marţi seara despre preţurile record la gaze naturale, urmând ca miercuri miniştrii Mediului din cele 27 de state membre să discute despre posibilele măsuri de răspuns.

„Situaţia devine critică. Preţurile mari ameninţă competitivitatea economiei europene şi vor afecta dramatic bugetele micilor consumatori şi ale gospodăriilor”, a scris premierul ceh Andrej Babis, într-o scrisoare trimisă celorlaltor lideri UE înainte de reuniunea lor.

Creşterea costurilor a creat diviziuni în rândul statelor membre cu privire la modul în care ar trebui să răspundă şi dacă Bruxelles-ul ar trebui să intervină.

Printre ţările care cer o acţiune la nivelul UE se numără Spania, care a venit cu o serie de propuneri, precum achiziţii la comun de gaze naturale, şi Franţa, care vrea să modifice reglementările UE pentru a rupe legătura dintre preţurile la electricitate şi cele la gaze naturale, urmând ca acestea să fie legate de costul mediu de producţie din fiecare stat membru.

Luxemburg, Polonia, Grecia şi Cehia au sugerat şi ele mai multe intervenţii la nivelul UE pe care miniştrii Mediului le vor dezbate la reuniunea lor de miercuri.

La rândul său, Comisia Europeană va publica, în data de 13 octombrie, propriul său ghid cu privire la modul în care ţările membre pot răspunde la creşterea preţurilor la energie.

Miniştrii europeni ai Mediului vor discuta miercuri o serie de propuneri în domeniul schimbărilor climatice, inclusiv un plan referitor la interzicerea vânzării autoturismelor cu motoare pe combustie internă în 2035, iar discuţiile ar urma să scoată în evidenţă divergenţele de opinie din rândul statelor membre.