Statele membre UE au ajuns la un acord cu privire la cotele de pescuit pentru 2023

pește la grătar Sursa foto: Dreamstime

Miniştrii responsabili cu Pescuitul din cele 27 de state membre UE au aprobat marţi cotele de pescuit în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Mediterană şi Marea Neagră pentru 2023, precum şi pentru anumite stocuri de specii de adâncime pentru 2023 şi 2024, informează AFP, citat de Agerpres.

În Marea Neagră, “capturile totale admisibile” (TAC) şi cotele tranzitorii existente pentru calcan vor fi reportate pentru 2023. În plus, s-a convenit ca UE să reporteze cota neutilizată de calcan a UE de 22,5 de tone din 2021 în 2023, astfel cum s-a stabilit în cadrul planului multianual revizuit de gestionare pentru această specie. Cotele la şprot vor rămâne la nivelul din 2022.

“Acesta este cel mai bun rezultat pe care l-am putea obţine pentru a asigura continuitatea flotelor noastre de pescuit, fără a submina angajamentele noastre în materie de durabilitate. După cum am dovedit, Consiliul este hotărât să conserve şi să refacă stocurile de peşte la niveluri durabile şi, în acelaşi timp, să protejeze viitorul comunităţilor care depind de pescuit”, a declarat ministrul ceh al agriculturii, Zdenek Nekula.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ansamblu, acordul include limite de captură, cunoscute şi sub denumirea de “capturi totale admisibile” (TAC), pentru peste 200 de stocuri comerciale de peşte. Peste 100 dintre aceste stocuri din Oceanul Atlantic şi din Marea Nordului sunt gestionate în comun cu Regatul Unit. Întrucât discuţiile privind consultările bilaterale UE-Regatul Unit şi UE-NO privind stocurile comune de peşte sunt încă în curs, miniştrii au convenit asupra unor limite de captură provizorii pentru primele trei luni ale anului 2023, în aşteptarea unui acord final. Aceste limite provizorii de captură includ o reportare temporară a posibilităţilor de pescuit existente pentru primele trei luni, cu un raport de 25% faţă de nivelurile TAC din acest an, pentru a acoperi primul trimestru al anului 2023. Pentru unele pescării în care pescuitul are loc în principal în prima parte a anului, acest caracter sezonier a fost luat în considerare.

Miniştrii au convenit asupra unei abordări similare pentru stocurile gestionate în comun cu Norvegia.

Stabilirea TAC şi a cotelor este un exerciţiu de gestionare anual şi bienal în cazul speciilor de adâncime, fiind realizat de Consiliul Agricultură şi Pescuit în decembrie. Miniştrii stabilesc limite de captură pentru stocurile comerciale de peşte pentru anul următor, împreună cu cotele naţionale pentru fiecare specie. Stocurile vizate sunt cele pe care UE le gestionează pe cont propriu, împreună cu ţările vecine din afara UE sau prin acorduri încheiate în cadrul organizaţiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP).

Începând din 2020, după intrarea în vigoare a planului multianual pentru speciile demersale din vestul Mării Mediterane, posibilităţile de pescuit în Marea Mediterană şi în Marea Neagră sunt dezbătute şi la nivelul Consiliului. Acordul politic final se bazează pe o propunere iniţială a Comisiei, care ţine seama de cele mai bune avize ştiinţifice disponibile, de principalele obiective ale regulamentului de bază al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) şi de diferitele planuri multianuale de gestionare în vigoare.

Regulamentele vor fi finalizate de experţii jurişti-lingvişti ai Consiliului, după care vor fi adoptate formal de Consiliu cu ocazia unei reuniuni viitoare şi se vor publica în Jurnalul Oficial.

Dispoziţiile se vor aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: