Încasările la bugetul de stat din acciza la alcool etilic au scăzut cu 2,6% în primul semestru al anului, în comparație cu perioada similară din 2022, de la 379,46 milioane lei, la 369,68 milioane de lei, în pofida unei creşteri agregate de 11% a accizei anul trecut, iar fenomenul se va accentua dacă Executivul va aproba noi taxe, a avertizat asociaţia patronală Spirits România, ce reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase.
Potrivit asociaţiei, aceste cifre ar putea marca începutul unei perioade mai lungi de scădere a încasărilor din acciza la alcool, iar Guvernul trebuie să aplice un cadru juridic care să restabilească echilibrul între nevoile industriei şi necesitatea de a creşte veniturile bugetare.
Spirits România reaminteşte că majorarea taxelor nu poate reprezenta unica soluţie pentru obţinerea de venituri suplimentare la buget, mai ales în condiţiile în care costurile cu materiile prime şi producţia au crescut cu până la 80%, punând presiune suplimentară pe producătorii locali.
“Ne preocupă informaţiile potrivit cărora Guvernul plănuieşte noi majorări de taxe pentru industria alcoolului şi băuturilor spirtoase, cu atât mai mult cu cât accizele în acest sector au crescut deja de 3 ori în ultimul an şi jumătate (de două ori în 2022 şi încă o dată la începutul lui 2023). Industria a transmis deja Guvernului disponibilitatea de a dialoga pentru găsirea unor soluţii corecte şi eficiente pentru toate părţile. Pe termen mediu şi lung, o nouă majorare a accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat. De asemenea, nivelul cifrelor de afaceri şi implicit al impozitelor şi sumelor provenite din TVA vor fi mai mici”, a declarat Florin Rădulescu, preşedintele Spirits România.
Asociaţia reaminteşte că, în trecut, au mai existat situaţii în care majorările excesive de taxe au avut efectul invers celui scontat. De exemplu, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat în intervalul 2013-2014 o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%. În schimb, reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în perioada 2016-2021 scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 850,20 milioane lei în 2021 pentru piaţa băuturilor spirtoase.
Spirits România reprezintă principalele companii producătoare şi importatoare de băuturi spirtoase din România: BDG, Brown-Forman, Diageo, Pernod Ricard Romania, Prodal, Prodvinalco, PPD.