Un strat de zăpadă de aproximativ 30 de centimetri s-a depus la munte, la altitudini mai mari de 1800 de metri, în urma ninsorilor din ultimele zile, la altitudini de peste 2200 de metri zăpada proaspăt depusă depăşind chiar jumătate de metru. Specialiştii de la Avalanşe în Carpaţi avertizează că, în special pe versanţii sudici, zăpada nou căzută nu a făcut priză cu stratul de bază. În aceste condiţii, este posibilă dislocarea straturilor, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„O repriză de iarnă a adus aproximativ 30 de centimetri de zăpadă proaspătă peste 1800 de metri iar peste 2200 s a depus un strat mai consistent peste 50 centimetri atât pe N cât şi pe S. Vântul a bătut insistent în zona înaltă şi s-au putut observa acumulări şi plăci de vânt, mai ales pe versanţii sudici, unde stratul de bază e încă consistent şi îngheţat iar zăpada nou căzută nu a făcut priză cu stratul de bază”, scriu, duminică, specialiştii de la Avalanşe în Carpaţi.

Aceştia publică fotografii realizate zilele trecute pe munte, în zona Iezerul Caprei, în una dintre ele fiind vizibilă o placă de vânt fisurată.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Şi salvamontiştii au atras atenţia asupra faptului că, în condiţiile în care la altitudini mari a nins, recent, turiştii trebuie să să manifeste prudenţă sporită în timpul deplasărilor în zonele montane înalte.