Șapte din 10 angajați români și-ar schimba locul de muncă pentru un salariu / venit mai mare, iar 35% dintre angajați și-ar schimba jobul pentru mai multe beneficii extrasalariale, în timp ce aproape 3 din 10 ar renunța la jobul actual pentru o mai mare siguranță a locului de muncă, arată datele oferite de MKOR Consulting prin intermediul studiului Employee Sentiment 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestuia, angajații au avut parte de stabilitate la locul de muncă în ultimele 12 luni, iar optimismul se menține și în noul an: peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că nu au motive de îngrijorare privind jobul în 2023.

Pe lângă siguranța locului de muncă, în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022 au rămas neschimbate în percepția angajaților și alte aspecte ale vieții profesionale: oportunitățile de dezvoltare (59%), pachetul salarial (52%), beneficiile (63%) și flexibilitatea regimului de muncă (61%).

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Schimbări au apărut privind volumul de muncă resimțit, care a crescut pentru 4 din 10 persoane. Modificarea gradului de încărcare a avut loc în contextul în care numărul de colegi a rămas același pentru peste jumătate (55%) dintre respondenți.

În plus, dinamica vieții profesionale în ansamblu pare să fi impactat dispoziția angajaților, moralul redus al echipei fiind resimțit mai ales de persoanele cu venituri mici (53%) și cei cu copii (45%).

Chiar dacă schimbarea jobului nu este în plan la început de 2023 pentru 1 din 2 angajați, aceștia ar fi totuși dispuși să accepte o nouă propunere de colaborare pentru: un salariu mai competitiv (7 din 10 angajați), mai multe beneficii extrasalariale (35%) și o siguranță mai ridicată a locului de muncă (28%).

Cariera este însă o prioritate pentru persoanele tinere și cele cu venituri mari, cântărind mai mult decât siguranța locului de muncă în decizia de renunțare la jobul actual.

„După doi ani de pandemie, izbucnirea războiului din Ucraina și contextul economic incert care a urmat, piața muncii din România se regăsește la începutul lui 2023 într-un context în premieră.

De altfel, în cadrul studiului pe care l-am realizat la final de an, am observat că una dintre principalele îngrijorări ale românilor în contextul economic din 2022 a fost nivelul venitului individual / familial.

Așadar, ne-am dorit să înțelegem cum afectează acest aspecte piața muncii autohtonă. Iar prin intermediul studiului Employee Sentiment, am obținut date direct de la sursă în ceea ce privește îngrijorările, așteptările și planurile angajaților din România în 2023.”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting.

Datele sunt extrase din studiul Employee Sentiment 2023, realizat de MKOR Consulting prin intermediul Panelului MKOR. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 530 respondenți, reprezentativ național pe criterii de gen, vârstă și distribuție geografică, din populația generală de 18-65 ani. Metoda de cercetare a fost sondaj (CAWI), cu chestionar online, prin panelul propiu MKOR. Studiul s-a realizat în luna noiembrie 2022.