SUA avertizează companiile din China că se vor confrunta cu consecințe dacă vor încerca să evite sancțiunile americane impuse Rusiei, în cazul invadării Ucrainei

Moscova pixabay.com

Statele Unite au avertizat firmele din China că vor suporta consecințe dacă vor încerca să se sustragă sistemului de sancțiuni care va fi impus Rusiei în cazul în care va invada Ucraina, transmite CNBC.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al Departamentului american de Stat, Ned Price, au fost făcute după ce ministerul chinez de Externe a afirmat că Beijingul și Moscova și-au coordonat pozițiile în privința Ucrainei, în cadrul unei întâlniri a celor doi miniștri de externe care a avut loc joi.

“Avem un evantai de instrumente pe care le putem folosi dacă vedem companii străine, inclusiv cele din China, că fac tot posibilul pentru a acționa împotriva acțiunilor americane de control al exporturilor, pentru a le eluda, pentru a le ocoli,” a afirmat Price.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Statele occidentale au avertizat că orice invadare a Ucrainei va atrage sancțiuni împotriva Moscovei iar Washingtonul a afirmat că este pregătit să impună sancțiuni financiare și măsuri de control al exporturilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe a precizat miercuri că Washingtonul cooperează cu aliați din Asia, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, pentru măsuri de control al exporturilor.

Price a subliniat că Rusia ar trebui să știe că o relație mai apropiată cu Beijingul nu va reuși să compenseze consecințele sancțiunilor occidentale.

“Dacă Rusia crede că va fi în măsură să atenueze unele dintre aceste consecințe printr-o relație mai strânsă (cu China), nu va fi cazul. Acest lucru va face economia Rusiei, din multe puncte de vedere, mai fragilă,” a spus el.

Întrebat cum comentează afirmațiile lui Price, Liu Pengyu, purtător de cuvânt al ambasadei Chinei la Washington, a declarat: “Am luat notă de informații relevante. Crearea de tensiuni nu servește cu nimic pentru detensionarea crizei ucrainene, ci doar adaugă mai multe incertitudini regiunii și întregii lumi. China se opune ferm acestor lucruri.”

Ministerul chinez de Externe afirmase anterior că Wang s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov și și-a exprimat “înțelegerea și sprijinul” față de poziția Rusiei în ceea privește relațiile cu Statele Unite și NATO.