Sub amenințarea opririi livrărilor rusești, Germania activează planul de urgenţă pentru garantarea aprovizionării cu gaze naturale

gaze, energie, electricitate, gazprom, gazoduct, criza energetica Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Germania a activat miercuri prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, în contextul în care există ameninţarea opririi livrărilor ruseşti, a anunţat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Prima dintre cele trei etape ale planului de urgenţă presupune înfiinţarea unei echipe de criză în cadrul Ministerului Economiei, care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze. Robert Habeck a precizat că a luat această măsură după ce autorităţile de la Moscova au indicat că vor adopta o lege care va impune plata în ruble pentru livrările de gaze naturale.

Ministrul german al Economiei a subliniat că, pentru moment, aprovizionarea cu gaze este asigurată. “Cu toate acestea, trebuie să ne creştem măsurile prevenite şi să fim pregătiţi pentru o escaladare din partea Rusiei”, a informat Robert Habeck.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Principalele companii de utilităţi din Germania au avertizat în ultimele zile că nu pot exclude posibilitatea apariţiei unor întreruperi în livrări după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările ‘neprietenoase’, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti.