Lotul 2 al Autostrăzii București Nord ar urma să fie deschis miercuri ora 14 00 sau 15 00, potrivit surselor Economedia. Deși UMB a terminat lucrarea cu 7 luni înainte de termen, din cei 19 kilometri al lotului dintre DN 1 și DN 2 se va putea circula doar pe 10 kilometri între DN 1 (zona Corbeanca) și Autostrada A 3 București-Ploiești pentru că nu se asigură descărcarea în DN 2, nodul rutier fiind pe lotul 3 Afumați-Pantelimon, deocamdată în etapa de proiectare în cadrul contractului semnat cu un constructor din China. Oficialii din Transporturi au promis că de la sfârșitul anului viitor se va realiza conexiunea și cu DN 2, chinezii urmând să înceapă la primăvară lucrările pentru tronsonul de 2 kilometri lipsă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vineri, 24 noiembrie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a dat asigurări că lotul UMB va fi deschis săptămâna aceasta, dar nu joi, 30 noiembrie sau vineri, 1 decembrie, Ziua Națională când sunt zile libere și festivități specifice.

Și la noapte, ora 23 30 până marți, ora 04 30, circulația pe Autostrada A 3 București-Ploiești va fi închisă pe sensul spre Ploiești între Centura București (DNCB) și nodul rutier Moara Vlăsiei pentru montarea panourilor de semnalizare pentru A 0.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Cele mai noi imagini de pe lotul UMB au fost publicate pe Canalul YouTube Infrastructure Romania

Contractul pe cei 19 km a fost semnat în 17.05.2021 cu UMB pe suma de aproape 832 milioane lei fără TVA, prevăzând 12 luni de proiectare, 22 de execuție și 10 ani garanție. Ordinul de începere a fost emis pe 16.08.2021, termenul contractual de finalizare fiind iunie 2024. În toamna anului viitor, Pizzarotti-Retter ar urma să înceapă lucrările pe Lotul 1 A 0 Nord între DN 1 Corbeanca și Autostrada A 1 București-Pitești, contractul fiind semnat pe 20 septembrie.