Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Ponta, este prima opţiune a conducerii PSD pentru şefia ANRE, susţin surse politice pentru News.ro. Actualul preşedinte al instituţiei, Dumitru Chiriţă, ajunge la final de mandat în luna octombrie şi nu mai este susţinut de liderul PSD Marcel Ciolacu. Această informație a fost confirmată și de surse din PSD pentru Economedia, care spun că Răzvan Nicolescu este o variantă luată în calcul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În prezent, Răzvan Nicolescu este membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT). În timpul guvernării Ponta, a fost pentru scurtă vreme ministru al Energiei. Între 2014 şi 2016, a ocupat funcţia de preşedinte al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER). În perioada 2006 – 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie.

Dumitru Chiriţă a fost numit la şefia ANRE în 2017, fiind susţinut la acea vreme de Liviu Dragnea şi Iulian Iancu. La începutul carierei, Chiriţă a fost electrician, apoi sindicalist, iar din 2000 până în 2017 a fost parlamentar PSD.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

După ce a lucrat ca electrician șef de tură, Chiriță s-a transformat în sindicalist, a intrat în PSD și a devenit vicepreședinte la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, apoi deputat.

Dumitru Chiriță este de origine din Tărtășești (Dâmbovița) și și-a început cariera ca electrician șef de tură la fosta Întreprinderea de Distribuție a Energiei Electrice (IDEB), unde a lucrat până în 1990. După Revoluție a intrat în mișcarea sindicală și a devenit preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, preşedinte al Sindicatului Liber Independent „Energia” și vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical în perioada 1996 – 1999.

Între 2000 și 2004 a fost deputat PSD, între 2004 și 2008 a fost vicepreşedinte la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (fără nici o legătură cu experința sa de electrician), iar din 2008 și-a reluat postul de deputat PSD.

Între timp, el a absolvit și dreptul la o facultate particulară (Universitatea Nicolae Titulescu) și și-a luat masterul în drept la Universitatea București. Din CV-ul său de pe site-ul Camerei Deputaților lipsesc anii în care a urmat cursurile universitare.

Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, a încasat de la ANRE în 2021 suma de 710.564 lei (145.000 de euro), ceea ce înseamnă că a avut un venit lunar de 59.100 de lei (12.080 de euro).