Programul “Rabla” a fost modificat substanţial, anul acesta, aceasta nefiind “cea mai bună decizie, într-o perioadă cu provocări”, a declarat, marţi, la cea de-a treia ediţie a Forumului Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, vice-premierul Tanczos Barna, citat de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Dialogul trebuie continuat cu sectorul auto şi în privinţa programelor naţionale de susţinere acestui sector. Nu este un secret faptul că, în 2021, am negociat în premieră cu dumneavoastră (industria auto, n.r.) un program de patru ani pentru Programul “Rabla”, program care a fost modificat substanţial anul acesta. Nu consider că este cea mai bună decizie într-o perioadă cu provocări. Guvernul ia şi decizii cu care nu suntem cu toţi de acord… Nu vreau să spun că aş fi făcut eu altfel dacă eram în minister, dar cu siguranţă “Rabla” trebuie regândit pentru un termen de 3 – 4 ani, stabilite priorităţile, obiectivele şi, împreună cu sectorul, trebuie să finalizăm practic un dialog care să ducă la o decizie pentru următorii patru ani. An de an, nu putem să venim cu modificări, nu putem să susţinem această incertitudine, care practic pune într-o situaţie foarte neplăcută sectorul de vânzare. Acest dialog va ajuta cu siguranţă şi la stabilizarea vieţii şi va ajuta cu siguranţă şi întreprinzătorii din acest domeniu”, a afirmat Tanczos.
Acesta a adăugat că deficitul bugetar nu poate fi privit doar din punct de vedere contabil, ci trebuie gândite măsuri care să genereze încasări pe termen mediu şi lung.
“Provocările regionale şi globale care sunt în faţa dumneavoastră trebuie analizate şi trebuie să fie conştient şi Guvernul care sunt acelea şi cu ce le poate sprijini încă o dată pentru a ajuta acest pilon esenţial al economiei naţionale. Resursele pe care trebuie să le găsim în general, această discuţie referitoare la deficitul bugetar nu poate fi privită doar din punct de vedere contabil. Economia naţională este un organism mult mai complex, nu putem să ne uităm doar la intrări şi ieşiri, de impozite, taxe, cheltuieli la nivelul bugetelor sau instituţiilor de stat. Trebuie să vedem de unde putem să generăm pe termen mediu şi lung acele income, acele încasări”, a spus demnitarul.

Sursa foto: Pexels / Kindel Media