Tarife începând de la 38 de lei pe noapte pe litoralul românesc, în prima lună de toamnă

litoral, costinesti, mare, plaja sursa foto: G4Media/ Cristian Andrei Leonte

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1 – 30 septembrie, la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, odată cu lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program, iar pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, transmite Agerpres.

Până în prezent, peste 57 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se aşteaptă ca, până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi. (…) Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt foarte avantajoase. Şi în această ediţie, am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare (…)”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor şi operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiştii pot petrece un sejur la mare la preţuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord. În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte staţiuni din sudul litoralului tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Venus.

Organizatorii recomandă turiştilor care vor să profite de aceste oferte speciale să facă deja rezervări, deoarece locurile sunt limitate şi se epuizează rapid. Rezervările se pot face direct la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca în ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu carduri de vacanţă.

Programul “Litoralul pentru toţi” se află la cea de-a 45-a ediţie şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul “Litoralul pentru toţi” vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), înfiinţată în anul 1992, este singura federaţie reprezentativă legal la nivel de sector de negociere colectivă şi de activitate turism, hoteluri şi restaurante, având în componenţă 3.286 de angajatori (societăţi comerciale afiliate organizaţiilor membre FPTR) care asigură venituri salariale pentru 34% din forţa de muncă angajată în sectorul de activitate şi negociere colectivă turism, hoteluri şi restaurante (59.255 de salariaţi) şi gestionează, într-o proporţie covârşitoare, capital autohton.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: