Compania Ostrovit, singura care operează traversarea cu bacul pe Dunăre între localitățile Chiciu și Ostrov, s-a angajat în fața Consiliului Concurenței să reducă tarifele de traversare pentru autoturisme, anunță instituția.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consiliul Concurenței a derulat o investigație față de Ostrovit SA privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața de transport public de persoane şi/sau de mărfuri, cu bacul, între localităţile Chiciu (judeţul Călăraşi) și Ostrov (judeţul Constanţa).

Autoritatea de concurență are suspiciuni că Ostrovit SA ar fi folosit în mod abuziv poziţia sa dominantă prin impunerea, fără a avea o justificare economică, unor tarife excesive (majorate cu 75%), începând cu 15 martie 2021, pentru traversarea Dunării, cu bacul, între Chiciu și Ostrov. „O asemenea practică poate afecta consumatorii, având în vedere că Ostrovit SA este singurul operator de transport public de persoane şi/sau de mărfuri, cu bacul, între aceste localități, iar clienții nu au altă posibilitate de a obține acest serviciu”, arată instituția.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Astfel, potrivit Consiliului Concurenței, angajamentele propuse de Ostrovit SA prevăd reducerea tarifului aplicat autoturismelor pentru traversarea Dunării cu bacul de la 70 de lei/autoturism/trecere la 55 de lei și implementarea unui mecanism de ajustare viitoare a tarifului în funcție de evoluția costurilor, cu practicarea unei marje de profit ce nu va depăși 20% – 30%. Compania se angajează să își revizuiască tarifele o dată la trei luni.