Tarom anunță creșterea numărului de curse regulate și charter cu 36 % și al numărului de pasageri cu 45%. Restructurarea costă aproape 600 de milioane de lei (Proiect de Buget)

tarom Sursa foto: Facebook/Tarom

Compania TAROM estimează pentru 2022 pierderi de 216 milioane lei, dar și creșterea numărului de curse regulate și charter cu 36 % ca urmare a ridicării restricțiilor COVID, potrivit Proiectului de Buget pe care l-a publicat Ministerul Transporturilor. Documentul arată de asemenea, o creștere cu 23 % a cheltuielilor cu salariile personalului navigant pentru că sunt programate mai multe ore de zbor, iar piloții și însoțitorii de zbor au în salariu o componentă variabilă în funcție de orele de zbor. Ministerul Transporturilor mai precizează că, din ,,Ajutorul de Stat de Restructurare” cu o valoare de 923 milioane lei (190 milioane Euro), 588 de milioane de lei reprezintă costul implementării măsurilor de restructurare. Personalul operatorului aerian național este de 1316 salariați, din care 4 sunt angajați localnici la agențiile externe.

Potrivit Proiectului de Buget, față de anul trecut numărul curselor regulate și charter crește în 2022 cu 36 %, cel al orelor de zbor cu 28 %, iar cel al pasagerilor cu 45 % : ,,Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de administrator pentru Ajutorul de Stat, a notificat Comisia Europeană privind acordarea unui Ajutor de Stat de Restructurare în valoare totală de 923.622,80 mil. lei ( aproximativ 190,8 mil. EUR), defalcat, după cum urmează:
⦁ 176 mil. lei (aproximativ 36,7 mil. EUR), valoarea ajutorului de salvare transformat în
ajutor de restructurare; 43,82 -219 mil lei
⦁ 160 mil. lei (aproximativ 33,1 mil. EUR) – restructurarea financiară, sumă necesară
pentru acoperirea potențialului deficit de lichidități, pentru a fi utilizată exclusiv în situația în care, Societatea Comercială “Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A, nu reusește eliminarea deficitului de lichidități prin amânarea unor plăți către furnizori;
⦁ 588 mil lei (aproximativ 121 mil. EUR) – costul implementării măsurilor de restructurare.

Societatea va utiliza suma pentru acoperirea pagubelor suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19, cu respectarea reglementărilor în domeniul ajutorului de stat. Aceasta sumă va fi utilizată de către Societatea Comercială “Compania Naţională de transporturi aeriene române TAROM” – S.A. în anul 2022, numai după obţinerea deciziei Comisiei Europene de autorizare a respectivului ajutor de stat și după emiterea ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii de stabilire a metodologiei de acordare al acestuia. Până la data prezentă, Comisia Europeană nu a autorizat ajutorul de stat, aprobat prin Legea nr.317/2021- legea bugetului de stat pe anul 2022.
În planul de restructurare, profitabilitatea viitoare a Societății Comerciale “Compania Națională de Transporturi Aeriene Române -TAROM”-S.A., a fost analizată în diferite scenarii, reflectând potențiale schimbări în condițiile interne și de piață, respectiv în „scenariul de bază”- scenariul standard, considerat cel mai realist, potrivit căruia anul 2024 – ar fi anul în care rutele ajung profitabile iar anul 2023 – ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive și „scenariul pesimist”- scenariu construit pornind de la scenariul de bază, cu anumite ajustări potrivit căruia anul 2027 – ar fi anul în care rutele ajung profitabile iar după anul 2029 – fluxurile de numerar ar deveni pozitive.
Programul de operare a curselor regulate şi charter constituie elementul fundamental în elaborarea indicatorilor economico-financiari cuprinși în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli 2022, în care s-au estimat creşteri ale indicatorilor fizici faţă de programul operat în anul 2021, atunci când zborurile au fost afectate prin reducerea frecvențelor pe anumite rute (în contextul pandemiei cu virusul COVID-19, comparativ cu programul de zbor din perioada anterioară stării de urgenţă şi de alertă), astfel:
⦁ Numărul de curse regulate și charter crește cu 36,17%;
⦁ Numărul de ore zbor crește cu 28,12%;
⦁ Numărul de pasageri crește cu 45,19%.”

Flota Tarom și gradul de încărcare ( Load Factor) 

În flota operatorului aerian național, din 2023 vor intra șapte aeronave, trei ATR și patru Boeing 737 MAX, iar în 2024 gradul de încărcare va crește cu 8 % de la 67 % până la 75 % : ,,Orarul curselor regulate bugetat pe anul 2022 și estimat pentru 2023- 2024 a fost stabilit în concordanță cu indicatorii fizici din “Planul de Restructurare”, care a fost astfel întocmit, încât selecţia rutelor programate, cu toate tipurile de avioane din dotarea companiei, să permită o mai bună încarcare a curselor şi creşterea veniturilor din transportul de pasageri curse regulate și charter.
Fundamentarea veniturilor din prestarea serviciilor de transport aerian sunt bazate pe o ușoară creştere a gradului de încărcare a aeronavelor pe rute regulate interne şi regulate externe de la un LF% de 67,64% (preliminat/realizat la data de 31.12.2022) până la un LF% de 74,01% (programat pentru anul 2022). În anul 2023, urmarea redimensionării capacității, prin renunțarea la aeronavele aflate în flota TAROM în anul 2022, prin vânzare și înlocuirea acestora, prin achiziționarea celor 3 aeronave ATR 72-600 și a 4 aeronave BOEING 737 MAX, LF% va fi în scădere până la 67,41% în anul 2022 iar pentru anul 2024, LF% va fi în creştere până la 75,76% .

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: