TAROM va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022, pe ruta Bucureşti-Amsterdam, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aviaţia este responsabilă de un procent de 2-3% din totalul emisiilor de CO2, spun reprezentanţii companiei.

Reprezentanții TAROM spun că au început din 2009 implementarea unor astfel de proceduri de optimizare, cum ar fi: Procedura “Continuous Descent Approach” (coborâre continuă de la altitudinea de croazieră, evitând consumul suplimentar de combustibil), Procedura “Single Engine Taxi” (rulaj folosind doar un singur motor), Sistemul “Winglet” (optimizarea aripilor pentru a reduce rezistenţa la înaintare a aeronavei), sisteme de frânare din material compozit, sau, mai recent, Sistemul “OptiClimb” (folosirea inteligenţei artificiale că soluţie în optimizarea consumului în etapă de urcare a zborului).

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

TAROM derulează în prezent, alături de partenerii săi din cadrul Alianţei SkyTeam, un program menit să reducă cât mai mult emisiile de carbon prin adoptarea unor măsuri de protejare a mediului înconjurător, dând astfel curs unei provocări care respectă tema organizării şi operării unui zbor sustenabil, în data de 8 mai 2022, pe una dintre cursele regulate pe care le operează, Bucureşti – Amsterdam.

Astfel, pasagerii cursei RO361 vor fi protagoniştii evenimentului, alături de întreg personalul operaţional TAROM implicat în acest proiect.

“Pentru că acest zbor să fie unul sustenabil, vom folosi o serie de proceduri menite să reducă emisiile de carbon, coroborate cu acţiuni complementare ale partenerilor noştri care fac parte din proiect”, spun reprezentanții companiei.