Taxarea multinaționalelor: Etapă importantă în negocieri la OCDE, înaintea reuniunii G20 / Sprijinul Poloniei pentru reformă, „decisiv”

Taxe pixabay.com

După acordul “istoric” obținut în cadrul G7 asupra unei taxări mondiale a multinaționalelor, negocierile continuă în această săptămână în cadrul OCDE pentru a găsi un consens între cele 139 de țări implicate, scrie BFM TV.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), mandatată de G20 pentru aplicarea acestui impozit minim mondial și pentru o repartizare mai corectă a veniturilor fiscale provenite de la multinaționale, în special cele din sectorul digital, organizează miercuri și joi o reuniune esențială în încercarea de a stabili conturul general al reformei.

Momentul adevărului va fi reuniunea miniștrilor de Finanțe din G20, la Veneția, în 9 – 10 iulie, reuniune care ar putea deschide calea unui acord final până la sfârșitul anului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reforma urmărește să pună capăt concurenței fiscale, în momentul în care statele au cheltuit masiv pentru a face față pandemiei iar giganții sectorului digital au cunoscut creșteri puternice.

Sub impulsul american, reuniunea G7 de la Londra a stabilit cadrul general la începutul lui iunie, cu un obiectiv de impozitare globală a companiilor de cel puțin 15% și o repartizare echitabilă a drepturilor de taxare asupra profiturilor multinaționalelor.

Acum, rămâne de obținut un consens al tuturor țărilor implicate în discuții.

Ori, taxa de 15% propusă de Statele Unite nu este pe placul tuturor, inclusiv în cadrul Congresului american, unde republicanii se opun.

În cadrul UE, țări care au făcut din concurența fiscală unul dintre motoarele atractivității economice, cum sunt Irlanda și Ungaria, sunt reticente.

Polonia, mult timp refractară, a anunțat săptămîna trecută că sprijină acest proiect. Un sprijin salutat drept “decisiv” de ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire.

“Linia roșie”

Una dintre marile provocări este convingerea Chinei, care are și ea “îngrijorări” legate de proiect, după cum a afirmat secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen.

Gigantul asiatic aplică o rată redusă de impozitare pentru unele activități inovatoare și nu-și dorește o rată minimă mai mare de 15%, au declarat pentru AFP două surse implicate în negocieri.

Regatul Unit își dorește la rândul său o exceptare a sectorului său financiar din cadrul pilonului numărul unu al reformei, care modifică alocarea dreptului de taxare în funcție nu doar de sediul fiscal, ci și de țara unde este realizată cifra de afaceri.

Mai sunt de lămurit și alte aspecte, cum ar fi numărul de companii care vor fi vizate de noua repartizare a drepturilor de impozitare.

Propunerea americană vizează cele mai importante 100 de multinaționale. Un număr insuficient, afirma la jumătatea lui mai G24, un grup interguvernamental care reunește 24 de economii emergente, printre care Argentina, Brazilia sau India.

Franța vrea să se asigure că toți giganții sectorului digital vor fi vizați de această reformă. Este vorba de “o linie roșie” pentru Paris, după cum afirma Bruno Le Maire.

Semne de întrebare sunt legate de Amazon, unde o parte dintre activități, cum este distribuția, sunt insuficient de profitabile pentru a fi vizate de reformă, spre deosebire de sectorul cloud, activitate din care gigantul american obține profituri importante.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: