The New York Times: Bill Gates a donat 50 de milioane de dolari pentru campania Kamalei Harris

bill gates Sursa foto: Dreamstime

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, Kamala Harris primeşte o nouă susţinere de răsunet. Potrivit cotidianului The New York Times (NYT), care citează surse apropiate miliardarului, filantropul Bill Gates, fondatorul Microsoft, a făcut o donaţie de 50 de milioane de dolari către un ONG, Future Forward USA Action, care sprijină campania candidatei democrate, transmite News.ro, citând presa internațională.

În iulie, vicepreşedinta Harris primise deja sprijinul starului de la Hollywood George Clooney, unul dintre primii mari donatori democraţi care i-au cerut lui Joe Biden să demisioneze, şi al Melindei French Gates, fosta soţie a cofondatorului Microsoft Bill Gates.

Critic al lui Donald Trump, Bill Gates nu a luat niciodată poziţie public în cadrul unor alegeri prezidenţiale şi doreşte ca donaţia sa să rămână secretă, potrivit cotidianului american.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Gates a discutat despre donaţia sa pro-Harris cu prietenii săi, inclusiv cu Mike Bloomberg, fostul primar al oraşului New York şi un susţinător important al Future Forward, care a luat în considerare o donaţie de dimensiuni similare, au declarat două dintre persoanele informate. Potrivit acestora, donaţia lui Gates a fost direcţionată în special către ramura non-profit a Future Forward, Future Forward USA Action, care este un tip de organizaţie care nu îşi dezvăluie donatorii. Astfel, orice contribuţie a lui Gates nu va apărea niciodată în vreun dosar public.

„Susţin candidaţii care demonstrează un angajament clar pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale, reducerea sărăciei şi lupta împotriva schimbărilor climatice în Statele Unite şi în întreaga lume”, a declarat Gates pentru The New York Times, fără a confirma direct donaţia către Kamala Harris. Miliardarul a ţinut apoi să precizeze că a „lucrat mult timp cu lideri din toate mediile politice posibile”.

„Dar aceste alegeri sunt diferite, cu o importanţă fără precedent pentru americani şi pentru cei mai vulnerabili oameni din întreaga lume”, a punctat el.

Potrivit apropiaţilor săi, celebrul filantrop american, care a investit enorm în domeniul cercetărilor medicale şi care a devenit ţinta preferată a adepţilor teoriei conspiraţiei în timpul pandemiei de Covid-19, se teme de reduceri ale programelor de planificare familială şi de sănătate globală în cazul în care Donald Trump va câştiga pe 5 noiembrie.

Doi dintre copiii lui Gates, Rory şi Phoebe Gates, s-au implicat ca donatori democraţi şi au jucat un rol-cheie în încurajarea părinţilor lor să ia mai în serios donaţiile pentru politică, afirmă trei persoane care cunosc această chestiune. Ambii copii au între 20 şi 30 de ani, iar milioanele de dolari cu care contribuie împreună provin în mare parte de la părinţii lor.

Bloomberg şi Gates sunt prieteni de lungă durată, pe care îi apropie filantropia şi preocuparea pentru problemele de sănătate publică şi schimbările climatice.

Gates, cu o avere netă estimată la 162 de miliarde de dolari, a fost mult timp încurajat de prietenii şi donatorii democraţi să se implice pentru înfrângerea lui Trump, dar el a rezistat întotdeauna acestor influenţe, potrivit a două persoane informate despre activităţile lui Gates.

Şi dacă Bill Gates şi Mike Bloomberg s-au alăturat Kamalei Harris, Donald Trump îi are alături pe alţi miliardari din domeniul tehnologiei, cel mai proeminent fiind Elon Musk.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: