Municipiul Timişoara va beneficia de un transport public modern, în urma unor investiţii în valoare de aproape 47 de milioane de euro, realizate prin Programul Regional Vest. Reprezentanţii ADR Vest şi cei ai Primăriei Municipiului Timişoara au semnat, miercuri, contractele de finanţare pentru trei proiecte majore, în urma cărora vor fi achiziţionate 10 tramvaie, 10 troleibuze şi 20 de autobuze electrice noi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat de presă al ADR Vest, cele trei proiecte au un obiectiv comun, respectiv asigurarea unui transport public ecologic, eficient şi atractiv, ca alternativă viabilă la utilizarea autoturismului personal, transmite news.ro.

”Primul proiect, cu o valoare totală de peste 27 de milioane de euro, dintre care aproape 20 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, vizează achiziţia a 10 tramvaie moderne, articulate, cu podea coborâtă şi capacitate de transport de minimum 150 de persoane. Acestea vor fi dotate cu sisteme avansate de siguranţă, climatizare, informare a călătorilor şi Wi-Fi. Noile tramvaie vor înlocui vehiculele vechi şi vor completa flota oraşului modernizată în ultimii ani tot cu ajutorul fondurilor europene”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Timişoara are una dintre cele mai dezvoltate reţele de tramvai din România, cu peste 130 de kilometri de linii, formând opt trasee pe care se fac anual aproape 60 de milioane de călătorii.

”Cel de-al doilea proiect, cu o valoare totală de peste 5 milioane de euro, dintre care 4,4 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, prevede achiziţia a 10 troleibuze electrice. Acestea vor avea podea joasă, tracţiune electrică, autonomie de minim 20 km în cazul întreruperii alimentării, şi vor fi dotate cu sisteme de e-ticketing, supraveghere video, informare vizuală şi audio, aer condiţionat şi Wi-Fi”, a mai transmis ADR Vest.

Potrivit Agenţiei, cel de-al treilea proiect, în valoare totală de de peste 14 milioane de euro, va aduce în flota locală 20 de autobuze electrice de 12 metri şi 20 de staţii de încărcare lentă.

”Noile vehicule vor înlocui 9 autobuze diesel şi vor suplimenta reţeaua cu 11 unităţi, răspunzând astfel cererii crescute pe traseele aglomerate. Autonomia estimată este de 300 km, iar dotările de confort includ prize USB, Wi-Fi, climatizare, informare digitală şi panouri LED cu senzori de lumină”, transmite ADR Vest.

Termenul estimat de implementare pentru cele trei proiecte este vara anului 2027.