UMB, cel mai puternic drumar din România, are contracte semnate cu CNAIR pentru 169 de kilometri de autostradă și drum expres, valoarea acestora fiind de 1,7 miliarde euro, potrivit Asociației Pro Infrastructură (API), care a realizat o „radiografie” a marilor șantiere în prag de iarnă. În clasamentul celor mai mari contracte derulate cu statul urmează italienii de la Astaldi și turcii de la MAPA cu contractele pentru loturile 3,5 și 2 ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, Compania de Drumuri are contracte semnate pentru 451 de kilometri de Autostradă și Drum Expres, valoarea acestora fiind de 5,9 miliarde euro, arată API.

Cu deschiderea Lotului Sibiu – Boița, inaugurare estimată pentru 15 decembrie 2022, România ajunge la o rețea de 994 de kilometri de șosele rapide (Autostrăzi și Drumuri Expres).

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„În acest moment, România are 451 kilometri de autostradă și drum expres contractați pentru lucrări cu o valoare totală de aproape 5,9 miliarde euro, construiți de 11 antreprenori generali (asocieri). Câteva cifre interesante. Avem 941,58 kilometri de autostradă și 39,85 km de drum expres în exploatare. Dacă-i adăugăm pe cei 13,17 km din A1 Sibiu – Boița care vor fi probabil inaugurați până pe 20 decembrie, ne apropiem la mustață de borna 1000 cu 994,6 kilometri. Mai avem nevoie de încă aproximativ 2000 pentru o rețea rutieră de mare viteză și siguranță (cât-de-cât) completă. Din cei 2000 rămași, avem acum contracte de lucrări pe 451 kilometri cu o valoare totală actualizată de aproape 5,9 miliarde euro. Cel mai costisitor proiect este lotul 3 Sibiu – Pitești (37 km, 1,08 miliarde euro), urmat de vecinul de la nord (31,33 km, 863 milioane euro).

Liderul în acest clasament este grupul UMB (169 km cu 1,74 miliarde euro), urmat de WeBuild (68 km cu 1,43 miliarde euro) și Mapa-Cengiz (31,33 km cu 863 milioane euro) care-și împart 69% din valoarea totală a proiectelor”, a transmis cea mai importantă asociație care monitorizează proiectele din transporturi.

Autostrăzi și drumuri expres cu șanse reale de deschidere în 2023 (104 km), potrivit evaluării Economedia:

– 35 de kilometri, loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A0 București Sud

– 30 kilometri primele 2 loturi UMB pe Autostrada Transilvania

– 14 kilometri Autostrada Transilvania (Nurol) cu rezolvarea descărcării provizorii

– 10 kilometri Drum Expres Brăila – Galați (UMB)

– 15 kilometri Drum Expres Oradea – A3 (Strabag)

Totodată, nu este exclus ca UMB să finalizeze tronsoane din Lotul 4 DEx12 (Colonești – Albota, de 18 km) și parțial Lotul 2 A0 Nord. De asemenea, UMB ar putea inaugura înainte de termen unul sau ambele loturi de la Buzău și Focșani de pe A7, în total fiind 15 km.